...
Am găsit cartea întâmplător pe libris.ro în urmă cu câteva luni și mi-a rămas gândul la ea, în primul rând datorită desenului de pe copertă și apoi datorită promisiunii că e un soi de Micul Prinț. L-am rugat pe Dar să mi-o dăruiască de ziua mea, și-a ajuns un pic înainte, împreună cu alte câteva cotoare minunate pentru copii. De citit, am citit-o într-un weekend, doar în răgazurile de alăptat. [Se pare că pentru mine nașterea lui Teo coincide și cu reînceperea unei perioade prielnice lecturii - am avut câteva luni în care-am tot hoinărit/început/reluat diverse cărți, fiind parcă mereu în căutare de un negăsit și de negăsit ceva.]
Cum mi s-a părut povestea lui Guille? Înduioșătoare. Cred că în ceea ce mă privește e cel mai definitoriu cuvânt. Cum să nu te înduioșeze maturitatea de gândire și purtare [rămânând totuși copil, cu întrebările Micului Prinț și cu dorința de a deveni Mary Poppins parte din ființa lui] a unui băiețel care trăiește doar cu tatăl lui pentru că mama, stewardesă, e, aparent, plecată pentru o perioadă de jumătate de an la lucru în Dubai? Cum să nu verși măcar câteva lacrimi față în față cu sinceritatea desenelor pe care acesta le ducea Mariei, consiliera școlară care, la cererea învățătoarei băiatului, încearcă să afle ce se află dedesuptul vârfului aisbergului?
O poveste care printre contur în capitole scurte, întregindu-se din patru perspective: a lui Guille, a lui Manuel [tatăl băiatului], a Soniei [învățătoarea] și a Mariei [consiliera]. Gândul meu și lecția de viață desprinsă? Copiii sunt salvarea părinților lor!
O recomand cu dragă inimă!