...
Dragă Micule Dar,
Cea mai semnificativă schimbare petrecută în ultima lună e că, odată cu vizita PollyAndrei [oare ea să-ți fi dat zvâcul?], ai început să mergi singur. Ai pornit bucurându-te peste măsură și nu te-ai mai oprit. Privindu-te așa zglobiu, îi dau dreptate lui Mircea Stanciu, care a scris în „Cartea cuvintelor dispărute” că „nu-i lesne pentru un copil să se astâmpere, fiindcă are mulți pași de alergat pentru o viață întreagă și începe devreme, ca să nu rămână cu ei nefăcuți.” Ai prins între timp niscaiva curaj și ești entuziasmat de independența pe care-ai căpătat-o astfel.
Ai participat la prima ta nuntă, deși eu știu că n-ai prea înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat acolo. Doar că ai văzut mulți mulți oameni și te-am plimbat, îmbrăcat la patru ace bebelușești, dintr-o parte într-alta. A! și ți-a mai plăcut că ai dansat vreo două hore [la noi în brațe, desigur].
Cireșele din curtea bunicilor au fost delicioase! Probabil anul viitor o să vrei și tu să te cocoțezi în pom. Leagănul e-o altă bucurie de care ai parte acolo, la fel și tractorul rămas de la Ștrămpănel. La cealaltă pereche de bunici ai fost paznicul zecilor de puișori. I-ai analizat și le-ai dat să mănânce. Deocamdată e destul, atât pentru binele lor, cât și al tău.
Acasă nu avem așa o oază de verde și de prospețime [balconul e totuși un mic refugiu acum, iar seara stai de taină cu tati acolo și răsfoiți din cărțile tale frumos ilustrate], dar mai mergem în parc când apucăm. Am fost prima dată împreună și în Parcul Botanic, unde te-ai jucat mai mult de-o oră cu niște bețișoare și niște crenguțe pe alee.
Ce am mai observat, uimiți, e că pricepi tot. Că știi la ce e bună stropitoarea, care e o anumită carte de-a ta, unde e gunoiul și că acolo aruncăm un șervețel căzut pe jos [într-o zi te-ai dus singur și l-ai pus] și multe altele. Ne oferi zilnic mici bucurii prin drăgălășenia ta. Am râs împreună cu Dar povestindu-i că de vreo două-trei zile tot iei cartea Zgomotul și furia [varianta în română, că o am și în engleză și așteaptă] lui Faulker și o răsfoiești curios și concentrat, de parcă ai citi-o de-adevăratelea.
Închei cu întrebarea care mi-a venit în minte după ce am scris cele de mai sus: oare noi te creștem pe tine sau tu pe noi?
Cea mai semnificativă schimbare petrecută în ultima lună e că, odată cu vizita PollyAndrei [oare ea să-ți fi dat zvâcul?], ai început să mergi singur. Ai pornit bucurându-te peste măsură și nu te-ai mai oprit. Privindu-te așa zglobiu, îi dau dreptate lui Mircea Stanciu, care a scris în „Cartea cuvintelor dispărute” că „nu-i lesne pentru un copil să se astâmpere, fiindcă are mulți pași de alergat pentru o viață întreagă și începe devreme, ca să nu rămână cu ei nefăcuți.” Ai prins între timp niscaiva curaj și ești entuziasmat de independența pe care-ai căpătat-o astfel.
Ai participat la prima ta nuntă, deși eu știu că n-ai prea înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat acolo. Doar că ai văzut mulți mulți oameni și te-am plimbat, îmbrăcat la patru ace bebelușești, dintr-o parte într-alta. A! și ți-a mai plăcut că ai dansat vreo două hore [la noi în brațe, desigur].
Cireșele din curtea bunicilor au fost delicioase! Probabil anul viitor o să vrei și tu să te cocoțezi în pom. Leagănul e-o altă bucurie de care ai parte acolo, la fel și tractorul rămas de la Ștrămpănel. La cealaltă pereche de bunici ai fost paznicul zecilor de puișori. I-ai analizat și le-ai dat să mănânce. Deocamdată e destul, atât pentru binele lor, cât și al tău.
Acasă nu avem așa o oază de verde și de prospețime [balconul e totuși un mic refugiu acum, iar seara stai de taină cu tati acolo și răsfoiți din cărțile tale frumos ilustrate], dar mai mergem în parc când apucăm. Am fost prima dată împreună și în Parcul Botanic, unde te-ai jucat mai mult de-o oră cu niște bețișoare și niște crenguțe pe alee.
Ce am mai observat, uimiți, e că pricepi tot. Că știi la ce e bună stropitoarea, care e o anumită carte de-a ta, unde e gunoiul și că acolo aruncăm un șervețel căzut pe jos [într-o zi te-ai dus singur și l-ai pus] și multe altele. Ne oferi zilnic mici bucurii prin drăgălășenia ta. Am râs împreună cu Dar povestindu-i că de vreo două-trei zile tot iei cartea Zgomotul și furia [varianta în română, că o am și în engleză și așteaptă] lui Faulker și o răsfoiești curios și concentrat, de parcă ai citi-o de-adevăratelea.
Închei cu întrebarea care mi-a venit în minte după ce am scris cele de mai sus: oare noi te creștem pe tine sau tu pe noi?
alături de tine mereu, cu drag,
Momo