...
Vara, în sat la ai mei se aude de câțiva ani un refren deja binecunoscut. Toată lumea știe că sunt cei care vând legume și, în perioada în care se coc, pepeni. „Peeeepeeeeni! Peeeeeeepppeeeenni!”, strigă un nene din mașină în gura mare, la interval de câteva ore când tot dă ocolul satului, doar-doar o ieși cineva să cumpere o lubeniță.
Astăzi, stând cu geamul rabatat când Micul Dar își servea una dintre multele Limo-Laalaa, mi-am amintit, inevitabil, de acele mașini pline cu pepeni. Și nici nu aveam cum să nu mă gândesc la ele, doar am auzit de câteva ori pe cineva zbierând „Peeeeeepeeeeeee! Peeeeeepeeeee! Peeeeeeppppeeeee!” Am ciulit bine-bine urechile, nu zicea pe-peni, ci pe-pe. Oricum, din câte știu eu, încă nu s-au copt pepenii. Apoi mi-am amintit că l-am mai auzit și alte dăți. Și astă primăvară, și astă toamnă. Și nici atunci nu erau pepeni. Nu știu de ce, dar creierul meu a făcut instantaneu o legătură cu domnul pe care l-am văzut, în timp ce udam grădina de pe balcon, în urmă câteva săptămâni, mergând cu bicicleta pe mijlocul drumului și strigând în gura mare: „Marko Baiazidul merge ca un director! Marko Baiazidul merge ca un directooooor...! Marko Baiazidul...” Atunci am râs singură. Acum mă întreb dacă chiar e una și aceeași persoană și ce-o fi însemnând „Peeeeeepeeeeeee! Peeeeeepeeeee!”