Gheorghe Lazăr colț cu Cetății. Ne-am îndeplinit datoria de scufițe și ne întoarcem acasă. Ne oprim la semafor. Ai adormit, puiule, în marsupiul unde probabil nu pătrunde val-vârtejul de afară. Simți mângâierea și bătaia inimii mele? Se face verde. Pășim. Îmi vine în minte că mamele sunt ca păsările Phoenix. Renasc, zilnic, din propriile lor oboseli și dureri. Zâmbesc în sinea mea și mulțumesc lui Doamne Doamne. Știu că dacă n-ar veni putere de Sus, aș fi praf și m-ar spulbera vântul...
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]