...
Mă cheamă George și am patru luni și jumătate. Tati și mami mă mai strigă și Micul Dar; la început, toți îmi ziceau așa - acum în special tati. Nu știu cât cântăresc, că nu am mai fost la pediatru de câteva săptămâni; dac-ar fi totuși să cred ce spun oamenii mari care mă țin în brațe, am crescut considerabil în ultimul timp. Mamei i se pare că m-am și maturizat la față. Am uitat s-o întreb ce înseamnă asta. Mai ușor de gâdilit, oare? De asta mă face să râd întruna când vede că sunt binedispus? Și de ce-mi spune că mă mănâncă? De fapt, cam pe toți îi aud zicând asta. [Doamne Doamne nu a precizat că voi fi mâncat atunci când a hotărât să mă trimită în lume.] Am abia patru luni și jumătate și taaaare mă dor gingiile. Ca să mă liniștesc, îmi folosesc degețelele; sau pumnii, în funcție de caz. Mami și tati intervin și ei atunci când cred de cuviință, iar eu mușc cât pot ca să-mi treacă durerea. Laalaa mă alină însă cel mai mult, și îi dau mamei de înțeles cum pot că am nevoie de ea. Degețelele sunt jucăria mea preferată acum. Le-am descoperit de câteva zile și mi se par fascinante. Le contemplu secunde, minute în șir. Le mișc, îmi rotesc pumnii, le privesc cu mare atenție. Ieri noapte n-am prea avut somn și le-am admirat în semi-întunericul camerei. N-am înțeles de ce mami, ruptă de oboseală și de somn, îi dădea coate lui tati să se uite la mine. Oare ei nu știu că văd foarte bine acum? E-adevărat că sunt multe lucruri pe care nu le pot face pentru că sunt mic [de aceea am și rugat-o pe mami să scrie pentru mine], dar asta nu înseamnă că nu simt și nu pricep ce se petrece în jurul meu. Spre exemplu, mă bucur atunci când mi se citește sau mi se povestește ceva. [Mami îmi citește frânturi din felurite povești din cărți cu coperți colorate, iar tati mai are un pic și termină Micul Prinț.] De asemenea, sunt foarte fericit duminica sau în sărbători, când mergem tai-tai la Doamne-Doamne și un domn bărbos [nu întotdeauna același] îmi dă să mănânc un strop de ceva-foarte-bun, iar eu zâmbesc laaaarg. Am uitat să vă spun că locuim în Nucalia. De fapt, zona se cheamă altfel, dar mami a inventat acest nume pentru că străzile pe unde ne plimbăm seara sunt împânzite de nuci mari, bătrâni și umbroși. Astă seară l-am auzit pe tati spunând că nucile au început să se coacă și să cadă... Cred că vine toamna, nu? Ziua e mai scurtă [tot pe cei mari i-am auzit afirmând asta], iar mie îmi dau și puloveraș când ieșim. Ar mai fi multe de povestit, dar e târziu, iar mami ar vrea și ea să se odihnească. O s-o rog să continue altă dată...