...
Muma are acum 94 de ani jumătate. O mână de om mergând sprijinindu-se de boată. I-au scos un ochi acum câțiva ani, iar cu cel pe care-l mai are vede adesea în ceață. Prin ochelari. Poartă batic, nu am văzut-o niciodată fără, nici măcar în fotografiile vechi de câteva zeci de ani. E uscățivă și parcă cu trecerea timpului se tot împuținează... Cu toate astea, îmi pare mult mai senină și mai ageră decât noi, care avem un pic mai mult sfertul vârstei. Am petrecut săptămâna trecută împreună, având astfel răgaz de stat de taină mai mult decât de obicei. Mi se par extraordinari acești bătrâni rămași din altă lume, crescuți într-alte vremuri! Mi-a povestit cum mâncarea avea alt gust altădată, cum oamenii mâncau simplu: memorabila mămăligă pe care o tăiau cu ața, fierbând apoi în aceeași oală lapte și săturându-se, nemaiavând nevoie de alte mode [adică alte feluri]. Pe de altă parte, e foarte atentă când vine vorba de mâncare. A gătit mult și pentru mulți, așa că nu ezită să spună dacă bucătăreasa greșește oricât de puțin. O spune pe șleau, e sinceră ca un copil! Am mâncat pe săturate roșii din grădină, roșii săpate de ea, sute de cuiburi de roșii care nu aveau firicel de buruiană în jurul lor... adevărate roșii! M-a învățat și pe mine să înting în salată [adică să înmoi pâine în sucul salatei] și, spre final, mi-a spus că s-a bucurat văzându-mă cât de multe am mâncat. Încă o dovadă că muma, cu un biet ochi suferind, vede mai mult decât noi! Seara, după cină, la răcoare după toropeala toropitoare a zilei, am ascultat cântecul greierilor și am stat pe băncuța din fața cămăruței ei. Cu mâinile împreunate pe baston mi-a povestit câte-n lună și în stele, și, la răstimpuri, nu mi-am putut conteni râsul. E glumeață nevoie mare și povestește totul cu tâlc. „Când mi-au adus-o pe G., avea șase luni. Era atât de mititică! Ce era să-i fac? Am tăcut și eu ca purceaua-n porumb și-am ținut-o...” Știe că nu mai e mult și-i pare rău că munca-i de o viață va rămâne cine știe pe mâinile cui după ce părinții-bunici se vor întoarce în oraș. Satul a fost năpădit de țigani. Hoții dau năvală oriunde știu că se poate. În satul gospodarilor de altădată nu au mai rămas decât vreo optzeci de femei și vreo șaizeci de oameni [oameni, adică bărbați] - muma îi tot numără pe cei care mai sunt în viață noaptea când nu poate dormi... Ea e printre cei mai în vârstă. De fiecare dată când plecăm, ne salută ca și cum nu ne-am mai vedea niciodată. „Muică, să vă-ngăduiți!” Ne fericește și ne sfătuiește să avem grijă unul de celălalt, acum și de Micul Dar, de care a fost pe deplin cucerită... Văzând-o, studiind-o, ascultând-o, nu pot să exclam decât atât: câtă aristocrație în atâta simplitate!