Dragă Doamne-Doamne,
Au trecut patruzeci de ani de când l-ai chemat la Tine pe bunicul croitor, pe care noi l-am cunoscut doar din fărâmele de amintiri ale tatei... Au trecut patruzeci de ani, și acum ai chemat-o și pe vecina noastră cea nădăjduitoare, draga de Mama Netă. Nici nu-mi vine să cred că n-o s-o mai vedem pe scăunel la portiță când ne întoarcem la părinții bunici. La finele lui Cuptor era la fel ca întotdeauna. Veghea trecătorii și cosea ciorapi de lână. Îmi amintesc că de Sfântul Pantelimon s-a bucurat că am adus-o de la biserică și ne-a binecuvântat așa cum numai acești bătrâni din alte timpuri știu să facă... N-o să mai fie la portiță, și-o să arate pustiu acel loc fără ea, dar, pe de altă parte, mă bucur. Suferința i-a fost curmată, a fost primită acolo „unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”...
cu dor de ea