...
„Făt-Frumos din lapte de mamă” [am găsit denumirea aici și mi-a plăcut mult] crește ca-n povești... Uneori, privindu-l, îmi amintesc cât de mic era la ecografe și cum i se auzea inimioara bătând; parcă nu-mi vine să cred că deja gângurește și începe să priceapă unele lucruri. O privire sinceră și profundă de-a lui șterge oboseli și alungă dureri, făcând loc pe chipul nostru unui zâmbet la care știe să răspundă foarte frumos, chiar dacă încă nu are dințișori. Faptul că sunt momente în care stă pironit secunde bune privind un perete gol mă face să cred că el vede și ceea ce noi, devenind oameni mari, nu mai vedem, că îngeri cântă bucurându-l... Ceea ce mi se pare de-a dreptul fascinant e cum se calmează în brațe, dar mai ales atunci când e aproape de Laalaa și când mănâncă. Surâde fericit când se simte mângâiat pe căpșor și câteodată, când mai vreau să fac și altceva [să citesc poate] în timp ce el își savurează limonada, mă prinde și de mâna pe care o am liberă, vrând parcă să-mi spună: „Mami, te vreau aici doar pentru mine!” Vede, înțelege, simte tot. Nu poate să vorbească, dar pricepe, percepe la fel de bine [dacă nu mai mult] ca noi tonul vocii și intențiile oamenilor. Are o energie debordantă și simt cum, pe zi ce trece, prinde și mai multă putere în mânuțe și piciorușe. Știe să se bucure și să ne bucure! Pe mami o iubește pentru că e lăptăreasa lui necondiționat, pe tati pentru că e grijuliu și mereu atent să-i fie bine. E parte din mine, parte din tine, parte din noi, din amândoi...