...
Când puiul a adormit, am cerșit un mers în grădină. Voiam să văd ce mai face căsuța. Tata mi-a dat o pereche de cizme de gumă în care înotam un pic, mama mi-a tăiat o bucată din plăcinta cu urdă și stafide proaspăt coaptă, mi-am făcut un ceai de migdale și marțipan și țuști! Am regăsit locul la apus, înseninat de câteva raze care parcă mă așteptau... Am stat minute bune ascultând greierii și susurul Moașei, privind crengile care tind spre cer, umplându-mă de armonia care-mi e atât, atât de dragă. Câte veșnicii vor fi trecut din copilărie? Destui ani. Urmele încep să se vadă și în scorojirea scândurilor albastre; tata a zis că o să salveze căsuța, deși știu că nu va mai fi la fel. „De când nu mai vii tu, nimeni nu se mai urcă în ea...” - asta mi-a spus Ștrămpănel când am adunat un mănunchi de flori împreună. O parte din inima mea va rămâne mereu acolo...