...
Opt luni întregi. Cea mai lungă perioadă în care nu am fost Acasă la oază. În ce unitate se măsoară oare dorul adunat? În scârțâitul melodios al zăpezii? În pojghița de gheață acoperind lacul? Nu e atât de important, ceea ce contează e răspunsul inimii. Primirea lor. Zâmbetele care pur și simplu par a te îmbrățișa și a-ți spune „Bine-ai revenit! Am așteptat să te întorci...”. Oașa este și va rămâne un Acasă până când vom ajunge cu numărătoarea la milionul de vizite...