...
Jocul pe care l-ai inventat de câteva zile-ncoace mă duce cu gândul la Oscar - parcă devii el atunci când îți începi povestea... E, cum să-i spun, ca o actualizare a licuriciului pe care-l simțeam când aflam c-am mai absolvit o clasă. [Vezi tu, cum-necum, mă uimești de fiecare dată! Cred că ești cel mai atipic poet algoritmic! Nu cred să fie zi să nu mă întreb de unde-ți vine inspirația ideilor ghidușe, răbdarea cu mine-prinț-Miorlau, calmul, buna rânduială, seninătatea din ochi...] „Diariza” a devenit modul prin care ne scriem zilnic scrisori grăite, împărtășindu-ne - la o povceașcă, la un compot, sau târziu de tot, când ochii se fac mici și să stea deschiși nu mai pot - ce ne-a bucurat sau întristat, ce s-a întâmplat, ce am mai aflat, ce-am descoperit în intervalul în care în locuri diferite ne-am găsit. Mai mult decât-o-aducere aminte, e curățire de ceea ce-a trecut prin minte...