...
oamenii caută oameni care să-i asculte. [chiar și azi, când zbori nu doar cu gândul, ci și cu vorba și cu litera până la celălalt capăt al pământului într-o singură secundă. de fapt, mai ales acum...] nu prea mai avem timp să ne ascultăm unii pe alții. deși îl folosesc adesea la rându-mi, nu-mi place deloc pretextul ăsta: nu am timp... dar până la urmă ce facem cu vremea ce ni s-a dat?
domnul din trenul de dimineață nu m-a întâmpinat, asemenea Dumbrăveștilor, cu expresia bată-te cuca! atunci când a auzit că am terminat și facultatea, nu doar liceul, dar a început să-mi dea sfaturi despre viață. eu l-am ascultat; am învățat că e important să facem asta. ș-apoi, avea regretul ca unica-i fiică să fi plecat în Străinezia și să nu vrea chip să o apuce nici pe drumul întoarcerii acasă, nici al familiei. trist e că atunci când l-am întrebat dacă ea se simte împlinită cu un asemenea stil de viață, nu prea a știut sărmanul ce să-mi răspundă.
de când am început să printez timbrul pentru scrisori, mereu m-am dus cu el la Meridian. cred că o singură dată m-a întrebat tipul dacă decupez fiecare imagine. apoi, azi reacția uneia dintre fete mi-a adus un zâmbet laaaarg pe chip.
- Dar pentru cine le scoți? Parcă a mai venit cineva cu documentul ăsta..
- Da? Păi nu știu...Tot eu am fost. Adică, nu prea cred să-l mai aibă altcineva...
apoi i-am povestit că am un „proiect” prin care vreau să conving tinerii să înceapă să scrie scrisori, iar ea mi-a zâmbit și mi-a spus că sunt șoadă și că fiecare avem piticii noștri. s-a uitat atent și la povcești, căci de acum înainte va mai fi un „acțibilt”.
oamenii care ascultă au nevoie, la rândul lor, de oameni care să-i înțeleagă. detectivi care, cunoscându-i destul de bine, să-i citească dincolo de cameleonicul sunt bine și să le ofere sfaturile potrivite. eu una cred că avem fiecare asemenea oameni în viața noastră...
în Podu Olt s-a urcat un tânăr grup de englezi, echipați cu tot ce trebuie pentru munte. le-am invidiat accentul și mi-am deplorat lipsa de conversație... trust me, I am forgetting my English. then I had to tell them they were in the wrong train. it was too noisy inside, my explanation rather mumbled, and the moment to descend was approaching. eventually, they understood the situation with the mistaken choice and smiled. I waved goodbye and jumped. the truth is I am forgetting my English...
rar mai auzi de asemenea nebuni crescuți în oraș, care să vrea să se întoarcă la simplitatea satului. să devină prisăcari, crescători de vaci fericite, adunători de fructe de pădure, plimbători prin aerul curat al dimineții... dar mai există. știu sigur pentru că după ce am coborât din tren am povestit câteva minute cu unul dintre ei.
pentru că am zis că nu m-aș putea îndrăgosti de un băiat care să cânte asemenea versuri la modă, m-am ales și cu replica de „tu pe ce lume trăiești? uneori chiar ești absurdă!”
oamenii au mereu nevoie de oameni care să-i asculte. să avem timp să facem asta! din plinătatea vieții ce ni s-a dat!