...
Când am împrumutat
biografia scrisă de George Bălan din biblioteca Poezitoarei, tot ce-mi mai aminteam despre George
Enescu de la vizita de acum doi ani de la Sinaia era cămăruța-i îngustă și
ascetic mobilată. Curiozitatea despre personalitatea muzicianului cred totuși
că mi-au stârnit-o recent și desele referințe găsite într-o carte de interviuri luate
doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. Și tot întâmplător, am primit acum câteva zile un semn de carte de la muzeul Enescu
din București....
Nu știu ce știi tu
despre George Enescu, dar pe mine tare m-a impresionat povestea vieții lui, în special abnegația cu care și-a urmat idealul. Născut în 1881 în ținuturile Dorohoiului, i s-a pus vioara în mână de la vârsta
de trei ani, iar la cinci deja știa că vrea să devină compozitor. A fost
violonist, pianist, dirijor și compozitor. Drama care l-a urmărit de-a lungul
vieții a fost aceea de a nu-i fi fost înțeleasă creația la adevărata-i valoare,
de a fi fost apreciat mai degrabă ca virtuoz decât ca și creator. Ar fi multe-multe de povestit, dar mă tem că-mi lipsește priceperea. Îți las totuși câteva fragmente din care să culegi părticele de sămânță din biografie.
„Mă apucai să compun
fără a reflecta. Lucru curios: nu știam nimic, nu auzisem nimic sau aproape
nimic; n-aveam alături de mine pe nimeni pentru a mă ghida și, totuși, avui
încă de copil ideea fixă să devin compozitor. Să fiu numai compozitor. Cu o
idee fixă în cap poți ridica munți, căci faptul de a nu
ști sau nu putea nimic nu l-a împiedicat niciodată pe un om încăpățânat.
Desigur, nedispunând de metoda de vioară a lui Beriot, nu aveam nici o idee de
armonie sau contrapunct. Dar poți compune chiar și ignorând regulile, numai cu
condiția să ai instinct…” (George Enescu)
„Pe măsură ce-mi vin
ideile, îmi fac însemnări, multe însemnări, pe care le mâzgălesc până ce
nimeni, în afară de mine, nu mai înțelege nimic… Dar ce muncă de ocnaș! Șterg, răzuiesc, mai mult șterg decât scriu. Mai ales aștept…ascult… S-ar putea spune
că un personaj străin de mine, și totuși destul de intim îmi propune, una după
alta, mai multe soluții. Și eu arbitrez, aleg, încerc toate aceste versiuni
diferite, pentru a vedea dacă forma lor rezistă.” (George Enescu)
„Prin peregrinările
sale pe toate drumurile țării, adevărat apostolat muzical, Enescu săvârșea o
mare operă socială. Dar câtă durere se ascundea în spatele chipului luminos pe
care se materializa toată sublima poezie a muzicii, transmițându-se miraculos
celor din sală! Acest om ducea cu el din oraș în oraș drama neînțelegerii, se izbea
pretutindeni de spectacolul deprimant al mizeriei și inculturii, își vedea
noblețea spirituală jignită la fiecare pas de către cârdășia comercialismului
meschin, mondenității superficiale, filistinismului vulgar.” (George Bălan)
„Tinerețea nu este o
perioadă a vieții, e o stare de spirit, o calitate a imaginației, o intensitate
emotivă. Nu îmbătrânești din pricina anilor, ci pentru că dezertezi de la
idealul tău; anii îți brăzdează fața, dar renunțarea la ideal îți brăzdează
sufletul.” (George Enescu)