nu știu de ce am dat acum clickul ăla după atâtea luni. poate doar ca să răsucesc cuțitul în rană și să-mi dau seama cât de slabă sunt și cât de ușor renunț la ceea ce mi s-ar cuveni. cert e că m-au enervat cu sistemul lor. ăstialalți mi-au ros nervii ca să mă facă să mă simt dezamăgită, chiar dacă știu că am muncit cât m-au ținut puterile. că mă zgâriu pe ochi câteodată, da, e drept. că alteori sunt liniștită și mulțumită și-mi place ce am de făcut, și asta e la fel de adevărat.
sunt prea obosită acum să judec lucrurile cu calm și să le văd limpezi. sunt sigură că perspectivele de mâine și sprinco o să mă ajute să-mi revin și-o să-mi dea energie pentru câteva luni bune...