acasă nu trebuie să cauți liniștea, te găsește ea pe tine. e în căni uriașe de ceai și în fiecare centimetru pătrat de amintiri, în zâmbetele celor dragi și în armonia cu care ai fost obișnuit dintotdeauna. sesiunea m-a învățat că înfiorătoare e doar teama de necunoscut. înfiorător e să-ți faci rău singur, fără motiv. mai e un pic și simt că de după deal răsare soare de primăvară. nu mai știu câte cafele amare am băut, tot ce vreau e să renunț la ele. vreau să încep să vorbesc cu mine cum ar trebui, să mă accept așa cum sunt. sunt clipe în care nu știu cum să le mulțumesc celor care îmi sunt alături, alteori nu-mi pot conteni lacrimile. de ce renunță oamenii atât de ușor la visurile lor?
fata cu nume de bomboane mi-a zis zilele trecute o replică dintr-un film recent văzut, care, cu intonația corespunzătoare, e un medicament magic:
”you're kind, you're small, you're important”
e de ajuns.