(...)
multe cafele amare. etaj 3, etaj 4, etaj 3. ferestre uriașe și multă, multă zăpadă. patine care dorm într-un dulap. frig și tremurat. plicuri galbene. oameni noi, cu atâtea povești faine. visuri și zile pe care nu le mai distingi unele de altele. ”dealuri” greu de urcat.
după patru mirifice săptămâni dureroase, a început, în sfârșit, să se limpezească cerul. azi am mers mult pe jos, în amintirea zilelor de liceu. și am plâns, credeam că nu mai vine liniștea. nici nu mai știu cât de mult mi-am dorit ziua asta. de vreo lună încoace în fiecare seară am adormit cu gândul la ea. mi-am cumpărat ”Jurnalul fericirii”, să am și eu o carte pe care s-o deschid seara înainte de a-l aștepta pe Moș Ene și o fittonia drăgălașă, să înveselească rafturile colțului de la 317.
aseară simțeam că nu mai rezist, aș fi urlat din toți rărunchii de aș fi putut. au trecut toate cele paișpe hopuri, azi pot, în sfârșit, să zic că am pus punct primei sesiuni. notele nu mai sunt relevante, important e că am muncit și că am conștiința împăcată. trebuie să recunosc: atunci când obosesc mi-e uneori tare greu să mă ridic și să merg mai departe. dacă n-ar exista oamenii dragi, aș fi cel mai slab și neputincios om din lume.
„I've never told you before, but you're one of the most important persons in my life..
Love you, darling!!!”
ce să-i răspund? că doar știe că sentimentul e reciproc.