...
Vedea căsuțele de lemn înconjurând piața și se gândea ce cald și bine e acasă. Purta o bluză croșetată în alte vremuri și o jachetă de primăvară, de parcă-ar fi așteptat o bătrânică vânzătoare de ghiocei, nu prima zăpadă. Gândul îi era la Noiembrie trecut când cocea clementine cu visurile talmeș-balmeș, savurându-le pe urmă cu o cană uriașă de ceai. Știa că acasă cineva ascultă colinde și scoate Crăciunul din cutiile de pe dulap și râvnea la acea liniște, se consola însă cu gândul că o să-i povestească seara și lui bubu despre Moșu'. Când a deschis ușa, l-a cuprins o bucurie infinită, nu mai conta nimic. Nu mai exista frigul, strănutul ori tusea, rămânea doar cuvântul magic: acasă. După minunatul ceai, multele ore de somn i-au dat un sentiment de vinovăție, deși știa că era inevitabil, trebuia să recupereze cumva...Nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Nunuc e acasă.