G.: - Uaaaa, e-un infinit de fulgi!
T.: - O să-mi fac un diiitamai omul de zăpadă!
...
De la zilele de boală nu ai mari așteptări. Știi că sunt grele și că trebuie să le rabzi... Așa că azi după-amiază, când am aruncat ochii pe fereastra de la balcon și am văzut că în numai câteva minute se pusese un viscol strașnic, nu mi-a venit să cred. I-am chemat repede pe băieți, care-au început să țopăie și să-și facă o mie de planuri. Dimitrie, deși febril, se entuziasma și el dându-și seama că se întâmpla ceva inedit. Și chiar așa era: vedea pentru prima oară zăpada! Înainte de a-i lăsa să meargă în curte, Teodor a vrut să citim din cartea O portocală de Crăciun, o poveste foarte înduioșătoare pe care au primit-o anul trecut. Când am regăsit ilustrația cu cei trei băieți privind pe fereastră cum ninge, m-am minunat de coincidență pentru că și ai noștri făcuseră același lucru cu doar câteva minute înainte. Nerăbdători, s-au echipat cu de toate și-au coborât cu tati. Am râs în sinea mea când au revenit și mi-au cerut morcovul, oala și fularul, dar i-am lăsat în pace. La final însă, când m-au chemat să le văd opera, nu mi-a venit să cred c-au reușit să adune atâta zăpadă, doar nu ninsese cine știe ce... Ce poate face bucuria unui copil!