...
Aici toamna și miroase îmbietor, nu doar foșnește. Miroase a mere bine coapte [știe el ursul de ce vine noaptea în grădină], a nuci și a struguri dulci, a nori care ciufulesc pădurea zugrăvită acum în mii de culori...
George, prompt, în picioare de la prima oră, cobora să ia micul dejun cu Buuu, apoi s-o viziteze pe muma [„Așa mi-e obiceiul, să merg s-o văd în fiecare dimineață.”], apoi să facă ture cu bicicleta și la vale, și la deal. Descurcăreț ca un oltean [doar e pe jumătate!], a luat pulsul întregului sat, s-a dat pe tiroliană în parcul recent amenajat [cine-ar fi visat la așa ceva pe când eram noi copii?], a recuperat pâinea de la magazin și-a fost până la Cope în seara în care am rămas în pană de făină. Nu se putea da în lături nici de la o ajuta pe Sea, mătușa cu buzunarele și gențile pline de cioco [pe care le-o dă, desigur, pe ascuns], să-și mute sutele de cărți și miile de lucrușoare în noul pod amenajat pentru ea.
Teodor - ursul Dodo jucăuș, cum îi place să-și spună, nu s-a dezis de dormitul până [mai] târziu dimineața. A avut destule momente bosumflate [acele momente complicate când nu-i intră nimeni în voie și nu înțelege nimeni ce are], dar s-a și jucat mult și a cerut zilnic fișe cu activități cu cifre și litere. Și el a stat destul cu Sea și s-a bucurat și de plimbarea la Sibiu, în special de vizita la secția de pompieri. El e pofticiosul [„să gust!”] cu care-am adunat și-am mâncat mere și nuci.
Dimitrie a fost tot o bucurie! Cum altfel, când a stat atât de mult pe afară și toată lumea îl alinta, fiecare cum putea? Pentru că de câteva zile a început să meargă de-a bușilea, a patrulat cât a putut. S-a plimbat în coșul bicicletei, a umblat la cenușa din teracotă, a studiat frunze din grădină, a bucurat-o pe muma cu cei doi dințișori ai lui, s-a dat în leagăn și [încă] s-a luptat cu mucii.
Eu am stat ori prin preajma lor, ori prin preajma aragazului, ori prin curte sau prin grădină. Am adunat mere și-am făcut [cu ajutor de la draga de muma] gem cu lămâie și scorțișoară [fără zahăr], am măturat frunzele de vie și de cireș [dar n-am răzbit cu vântul], am regăsit Sibiul cel mic și drag [și mi s-a îndeplinit dorința nespusă de a îmbrățișa un suflet drag] și m-am ales cu încă o carte din care să învăț a mă îndrepta...
Despre vestea neașteptată [dar îndelung așteptată], care ne-a bucurat sufletul, nu o să scriu acum, altfel o să mă aleg iarăși cu replica: „Nu-i treaba ta, Antonie!”
