...
Sunt mulți care cred că-și cunosc chemarea și apoi aleargă, dau goană, luptă și ostenesc - în zadar. Ei au rătăcit, au apucat pe cărarea cea greșită, dar nu voiesc să se întoarne. Ei cred că viața e prea scurtă pentru a începe din nou traiul și nu cugetă cât de lungă e viața, când umblăm pe cărări rătăcite, și cu cât e mai bine să facem ceea ce trebuie, în timp scurt, sau să lucrăm numai ceva, în loc de a pierde vremea în zadar, rătăcind pe căi greșite. Sunt iarăși alții care cred că și-au greșit chemarea pentru că n-au putut face averi, pentru că n-au putut ajunge în slujbe și în vrednicii. Dar, omule, cine ți-a spus că ai fost făcut pentru dânsele? Să se tânguiască oare greierul pentru că nu-i privighetoare? Ori scaiul pentru că nu e trandafir? Ori pârâul pentru că nu poate fi fluviu? Noi însă nu voim să înțelegem că nu e dat tuturora să se împărtășească de toate bunurile, cum nu e dată tuturora de a avea puterea cea mai înaltă a priceperii. Cât de adeseori ar fi mai bine ca unii să taie lemne decât să scrie cărți, sau să-și curețe casa în loc de a învăța copii, sau să lucreze fierul în loc de a cârmui un stat! Nu soarta e nedreaptă, ci noi; noi înșine ne facem nedreptate, prin lenevire, prin nepricepere și căutând a ne înălța peste vrednicia noastră. Orice muncă e cinstită, orice chemare e frumoasă, orice viață e bogată dacă plecăm cu mijlocul încins și cu pași hotărâți, dacă nu lăsăm ca ochii să rătăcească, ci-i ținem deschiși și luminați. Să nu privim la ceea ce fac alții, a căror viață ni se pare mai tihnită, ci să umblăm în căile noastre, așa ca alții să privească la noi. Tu nu ești atât de neînsemnat încât să nu poți fi un luptător, un reazem pentru mulți, o pildă pentru toți. Prinde numai iubire pentru chemarea ta, cum artistul iubește bucata de marmură, ori pânza lui de zugrăvit. Nici o chemare nu e frumoasă, dacă nu o vei împodobi tu. Regele poate să necinstească tronul său și să-l tragă în noroi, iar cărbunarul poate să facă din cuptorul lui un altar pe care se jertfește în fiecare zi pe sine pentru ai săi, pentru datoria sa. Nu vedenia e frumoasă, ci gândul e frumos. Înaltă și măreață e cugetarea, iar nu starea noastră. Gândul trebuie să stăpânească, iar nu omul. Încinge-ți mijlocul, băiete, și te întreabă: Pentru ce trăiesc, unde să slujesc, ce să săvârșesc? Încinge-ți mijlocul, fetița mea, și întreabă: Pentru cine trăiesc, cui să servesc, pe cine să înveselesc? Încinge-ți mijlocul, bărbatule, și poartă în spinarea ta un deal, un munte, fără a șovăi, fără a sufla din greu, fără a aluneca. Iar tu, mamă, tu, mai vârtos tu, încinge-ți mijlocul și întinde aripile tale nu numai peste ai tăi! Fii tu mama tuturor celor ce se apropie de tine. Fii o regină în împărăția lepădării de sine și a jertfelor! Încingeți-vă mijlocul și voi, bătrânilor, și plecați cu fața veselă spre locașul vostru, spre patria voastră veșnică.
(Regina Elisabeta a României - Carmen Sylva)