Ilustrație de Aliona Bereghici
Cărțile ilustrate pentru copii au devenit un real interes în familia noastră începând din această primăvară. Această deschidere s-a datorat în primul rând faptului că Micul Dar a crescut și are mai multă răbdare să-i citim și să studiem împreună diversele imagini. Un alt factor este și alegerea de a nu cumpăra [necedând deselor insistențe externe] niciun televizor acasă, dorindu-ne ca lipsa desenelor animate să fie suplinită pentru copilul nostru de cărți. Așa se face că după târgul de carte din primăvară colecția noastră s-a îmbogățit cu câteva zeci de titluri [De fiecare dată când primim coletul, George abia așteaptă să deschidem cutia; ultima oară, când am recuperat pălărioara, era nespus de entuziasmat, tot repetând „Maammaa, citaa! Maammaa, citaa!”], unele mai minunate ca altele [mi-am propus în repetate rânduri să scriu pe îndelete despre ele, rămâne să ajung la o înțelegere și cu domnul Timp]. O descoperire revelatoare în acest sens a fost grupul „Ce le citim copiilor”, fondat de Bianca Mereuță. Datorită acestui grup am găsit multe cotoare încântătoare, descoperind noi autori, noi ilustratori și noi edituri.
Cred că pe noi ne ajută foarte mult faptul că eu și Dar suntem pe aceeași lungime de undă, mereu completându-ne reciproc. El găsește ofertele, mi le arată și mie și decidem împreună ce alegem. Suntem foarte atenți cu ce cumpărăm [la fel ca în alte privințe, ceea ce ne determină uneori părinții să ne catalogheze drept „exagerați”]; nu ne plac dinozaurii, monștrii, ilustrațiile mâzgălite sau care arată a kitsch, nici pocirea cuvintelor, evitându-le cât de elegant putem.
O carte pentru copii bine scrisă și frumos ilustrată e plină de înțelesuri nu doar pentru copil, ci și pentru părinte, ajutându-l pe acesta să redescopere frumusețea lumii, dar și să reconștientizeze anumite lucruri uitate pentru că - nu-i așa? - orice carte poate fi citită pe mai multe niveluri...
P.S.: Un articol găsit și citit ieri.
