...
„Omul pădurii”, adică tata, se simte cel mai fericit când e la munte, așa că ne-a propus de cu seară o mică plimbare de jumătate de zi la Bâlea. Eu, venită cu hainele de Timișoara și cu un singur pulover [luat de rezervă, negândindu-mă că-l voi purta], am bâjbâit un pic la început, dar apoi, gândindu-mă la bucuria Micului Dar și la dorul de înalt, am acceptat. Oh, și ce bine-a fost! Ni s-au curățat plămânii și ni s-au limpezit gândurile... Am tremurat un pic, dar acolo sus am găsit cel mai proaspăt ochiul-boului, așa că a meritat!