...
Dragă Roxi,
Nu mai știu momentul în care-am început să te cunosc ca om [dincolo de numele care mă ruga din când în când să scriu câte ceva]. Oricum, a fost după ce ne-am mutat în Nucalia și după ce s-a născut Micul Dar... Treptat-treptat, mi-ai devenit [și ne-ai devenit] foarte dragă, descoperindu-ți pas cu pas câteva dintre calitățile care te-au ajutat, de-a lungul anilor, să organizezi atâtea evenimente frumoase... Meticuloasă ca un revizor [cât de puțini oameni știu care să scrie mereu cu diacritice!], mereu atentă la detalii, organizată, autodidactă, sensibilă... O mână de fier într-un trup prea plăpând...
Mi-ai împărtășit [direct sau indirect] atâtea lucruri frumoase... Datorită ție am descoperit-o pe Lidia Stăniloae, iar Micul Dar a primit câteva cotoare pline de farmec și de culoare. Datorită ție m-am mai antrenat corectând câte-un articol sau câte-un mic text din când în când. Datorită ție am primit minunate daruri de suflet, printre care și florile pe care mi le-ai donat toamna trecută... Atunci am aflat că pleci. Într-o oarecare măsură, am bănuit dintotdeauna că acesta e drumul tău, că la un moment dat o să iei hotărârea de a te zăvorî întru lumină...
Ieri seară era cât pe ce să nu mai ajung la cina grupului Noi-ca-Unul, iar când am aflat de febra Micului Dar m-am împachetat în grabă. Abia când te-am îmbrățișat am conștientizat că momentul revederii îmi era incert și-am simțit nevoia de a te lua în brațe din nou. Și apoi din nou... Apoi m-am oprit, erau atâția oameni în jurul nostru... Nici n-am știut ce să-ți urez, nici n-am avut nimic pregătit pentru tine. Doar acea îmbrățișare...
Îți mulțumesc pentru tot! Pentru povcești, pentru cărți, pentru articole, pentru fotografii, pentru faptul că ai fost cea care m-a ajutat cu sucul de zmeură când nu găseam pe nimeni prin preajmă care să știe și să vrea să facă o injecție, pentru flori, pentru vizita surpriză alături de Lupul-cel-tânăr din luna decembrie... pentru că ești. Ești în continuare, căci știm că ne porți pe toți cu tine chiar dacă ai plecat din Nucalia. Dincolo de trupul plăpând se-ascunde-un suflet diamantin care se șlefuiește continuu ca să dobândească Lumina...
Cu mulțumire, cu prețuire,
G.