...
Micul nostru Dar,
Laaaaa mulți ani! Mulți ani binecuvântați, la fel de minunați și de plini [deplini!] cum au fost aceștia doi în care ne-ai înseninat sufletele [nouă și tuturor celor dragi nouă] și ne-ai presărat viața cu infinite momente neprețuite. Spre deosebire de anul trecut, acum nu voi scotoci după fiecare scrisoare lunară ca să fac o retrospectivă generală - sunt acolo, bine puse la păstrare pentru când vei crește și vom dori să ne amintim cum a fost. Voi scrie doar că ultima lună a fost specială pentru toți trei. Tati a avut concediu [cel mai luuung concediu de până acum], ocazie cu care am petrecut mai mult timp decât de obicei împreună, iar voi doi ați recuperat zilele în care joaca a-nsemnat una-două ore seara și-atât. Poate-ar fi trebuit să-mi notez cât și pe unde v-ați plimbat zilnic - sigur aș fi fost uimită acum!
Dacă eu am fost la „post de vizite”, tu ai fost la „post de mama”, iar când îți spuneam că trebuie să lucrez veneai în camera mică să-mi aprinzi veioza [chiar și-n plină zi], să mă săruți pe ambii obraji, să mă îmbrățișezi și să-mi închizi ușa. Apoi te așezai pe băncuță așteptând să fii îmbrăcat ca să ieșiți afară. [O! Și momentele duioase în care, reîntorși, deschizându-vă ușă, îmi săreai în brațe și-mi ofereai o păpădie, un bănuț, o mică floare culeasă de pe lângă drum și adusă special pentru mine...] Ați colindat Nucalia și-ntreaga Timișoară, și-ați mers în două dăți chiar și la țară! Trotinetele noastre gemene [botezate Scaiete și Ciuline] s-au dovedit foarte practice; voi ați folosit-o pe Ciuline [cea cu suport pentru tine] aproape zilnic, iar când ne plimbam în weekend prin Parcul Copiilor și pe malul Begăi exclamai fericit cel mai frumos și sincer „uaaaaaa!”, și ne strigai pe rând, taaare taaare - când maaamaaa, când taaataaa. Cred că scrisoarea asta s-ar fi putut numi și experimentul mamatata-tatamama [am citit cartea lui Iulian Tănase], având în vedere că în ultimul timp pari confuz pentru o milisecundă și ne strigi greșit corectându-te înainte ca noi să-ți spunem că ne-ai încurcat. Așa iese mamatata-tatamama.
Și olița e nouă în peisaj, deși nu spui mereu. E interesant ce repede faci conexiunile: ai asimilat statul pe oliță cu faptul că ți-am explicat că e rușinică să mai faci în scutec, iar acum, când simți nevoia, arăți delicat, c-un surâs șmecheresc pe chip, obrazul. Ca să te ținem locului, ne punem imaginația la treabă folosindu-ne de cărți [târgul de carte de weekendul trecut ne-a adus destule noutăți cărturărești pentru tine - o să scriu despre ele când prind un răgaz] și urmărind imagini ferestruite. E-așa frumos să te vedem cum crești și cum înveți, rând pe rând, zi după zi, despre ceea ce te înconjoară!
Sunt multe, Micule Dar... Câte nu voi fi uitat!? Ești mic, și totuși, pentru noi, atât, atât de mare...
din toată inima te iubim,
doicaunul,
mami și tati