...
Întorși între betoanele timișorene, în cutia lor de chibrituri [care e, totuși, o mică planetă de liniște, de frumos și de bine], ea se așază în fața Polarului pentru ca degetele-i să tasteze în câteva rânduri o frântură din glasul inimii.
Pornesc dimineața, deși nu chiar așa devreme cum își propuseseră cu o seară înainte. Făt-Frumos-numai-os gonește cu Skodina [calul verde pentru care, din considerente practice, a schimbat-o pe Tina anul trecut] ca să ajungă la timp. Își duce soția și fiul Acasă, în locul unde el și ea s-au cunoscut... Cărarea de brazi, odată regăsită, le umple rărunchii cu o liniște revărsătoare, iar pe Micul Dar îl face să exclame un sincer și repetat: „Uaaaaa!”. Aici zăpada nu s-a topit, e grupată în pâlcuri ca niște uriașe vate de zahăr înșirate printre semeții veșnic verzi. Pe alocuri, mici cascade înghețate - semn că veșnicia s-a statornicit în aceste locuri...
Își îmbracă iile și intră. Casa lupilor tineri psalmodiază. Câteva lacrimi ascunse brăzdează obrajii, din pricina îndelungatului dor... Reînțeleg amândoi de ce acest loc e atât de special: pentru că se simt mai aproape de sufletul lor, care aici e Acasă! Gazda dătătoare-de-binecuvântări-de-întoarcere le vorbește puțin, dar atât cât ei să înțeleagă că nu i-a uitat...