E Lumină!

reamintire

...

lumina se preschimbă-n întuneric.

lumânarea plânge,

inima-i de ceară curge...

cu lumânări aprinse-n mâini,

noi toți, tineri și bătrâni,

îndelungatei Tale răbdări aducem plecăciuni.

ne reamintim lepădarea,

trădarea,

vânzarea, 

înjosirea,

tânguirea,

condamnarea,

răstignirea,

ÎNVIEREA.

întunericul se preschimbă-n lumină.

o lacrimă pe-obraz mi se prelinge,

inima de piatră plânge...

un rêve assez petit, qui va grandir...

...

parce que

tout commence par un rêve.

Biscuiți cu ciocolată [cu gust de margarete?]

Rețetă: Laura Adamache

Aniversarea Micului Dar mi-a prilejuit întâlnirea cu câteva rețete noi, printre care și cea de biscuiți cu ciocolată [pregătită deja de cinci ori pentru cei dragi și pentru prieteni]. Dar și Micul Dar au fost primii care au contribuit la prepararea lor și care au gustat. Și, desigur, primii cărora le-au plăcut! Nici ceilalți nu s-au lăsat mai prejos, parcă nevenindu-le să creadă că sunt de post! Îi recomand[ăm] cu drag!

N-am adăugat margarete în aluat, dar pentru mine biscuiții aceștia au gust și de flori...

când înainte de plecare n-ai altceva de dat decât o-mbrățișare...

...

              Dragă Roxi,

           Nu mai știu momentul în care-am început să te cunosc ca om [dincolo de numele care mă ruga din când în când să scriu câte ceva]. Oricum, a fost după ce ne-am mutat în Nucalia și după ce s-a născut Micul Dar... Treptat-treptat, mi-ai devenit [și ne-ai devenit] foarte dragă, descoperindu-ți pas cu pas câteva dintre calitățile care te-au ajutat, de-a lungul anilor, să organizezi atâtea evenimente frumoase... Meticuloasă ca un revizor [cât de puțini oameni știu care să scrie mereu cu diacritice!], mereu atentă la detalii, organizată, autodidactă, sensibilă... O mână de fier într-un trup prea plăpând...

        Mi-ai împărtășit [direct sau indirect] atâtea lucruri frumoase... Datorită ție am descoperit-o pe Lidia Stăniloae, iar Micul Dar a primit câteva cotoare pline de farmec și de culoare. Datorită ție m-am mai antrenat corectând câte-un articol sau câte-un mic text din când în când. Datorită ție am primit minunate daruri de suflet, printre care și florile pe care mi le-ai donat toamna trecută... Atunci am aflat că pleci. Într-o oarecare măsură, am bănuit dintotdeauna că acesta e drumul tău, că la un moment dat o să iei hotărârea de a te zăvorî întru lumină...

          Ieri seară era cât pe ce să nu mai ajung la cina grupului Noi-ca-Unul, iar când am aflat de febra Micului Dar m-am împachetat în grabă. Abia când te-am îmbrățișat am conștientizat că momentul revederii îmi era incert și-am simțit nevoia de a te lua în brațe din nou. Și apoi din nou... Apoi m-am oprit, erau atâția oameni în jurul nostru... Nici n-am știut ce să-ți urez, nici n-am avut nimic pregătit pentru tine. Doar acea îmbrățișare...

          Îți mulțumesc pentru tot! Pentru povcești, pentru cărți, pentru articole, pentru fotografii, pentru faptul că ai fost cea care m-a ajutat cu sucul de zmeură când nu găseam pe nimeni prin preajmă care să știe și să vrea să facă o injecție, pentru flori, pentru vizita surpriză alături de Lupul-cel-tânăr din luna decembrie... pentru că ești. Ești în continuare, căci știm că ne porți pe toți cu tine chiar dacă ai plecat din Nucalia. Dincolo de trupul plăpând se-ascunde-un suflet diamantin care se șlefuiește continuu ca să dobândească Lumina...

Cu mulțumire, cu prețuire,

G.

Micul Dar are 2 ani

       ...

          Micul nostru Dar,

     Laaaaa mulți ani! Mulți ani binecuvântați, la fel de minunați și de plini [deplini!] cum au fost aceștia doi în care ne-ai înseninat sufletele [nouă și tuturor celor dragi nouă] și ne-ai presărat viața cu infinite momente neprețuite. Spre deosebire de anul trecut, acum nu voi scotoci după fiecare scrisoare lunară ca să fac o retrospectivă generală - sunt acolo, bine puse la păstrare pentru când vei crește și vom dori să ne amintim cum a fost. Voi scrie doar că ultima lună a fost specială pentru toți trei. Tati a avut concediu [cel mai luuung concediu de până acum], ocazie cu care am petrecut mai mult timp decât de obicei împreună, iar voi doi ați recuperat zilele în care joaca a-nsemnat una-două ore seara și-atât. Poate-ar fi trebuit să-mi notez cât și pe unde v-ați plimbat zilnic - sigur aș fi fost uimită acum! 

       Dacă eu am fost la „post de vizite”, tu ai fost la „post de mama”, iar când îți spuneam că trebuie să lucrez veneai în camera mică să-mi aprinzi veioza [chiar și-n plină zi], să mă săruți pe ambii obraji, să mă îmbrățișezi și să-mi închizi ușa. Apoi te așezai pe băncuță așteptând să fii îmbrăcat ca să ieșiți afară. [O! Și momentele duioase în care, reîntorși, deschizându-vă ușă, îmi săreai în brațe și-mi ofereai o păpădie, un bănuț, o mică floare culeasă de pe lângă drum și adusă special pentru  mine...] Ați colindat Nucalia și-ntreaga Timișoară, și-ați mers în două dăți chiar și la țară! Trotinetele noastre gemene [botezate Scaiete și Ciuline] s-au dovedit foarte practice; voi ați folosit-o pe Ciuline [cea cu suport pentru tine] aproape zilnic, iar când ne plimbam în weekend prin Parcul Copiilor și pe malul Begăi exclamai fericit cel mai frumos și sincer „uaaaaaa!”, și ne strigai pe rând, taaare taaare - când maaamaaa, când taaataaa. Cred că scrisoarea asta s-ar fi putut numi și experimentul mamatata-tatamama [am citit cartea lui Iulian Tănase], având în vedere că în ultimul timp pari confuz pentru o milisecundă și ne strigi greșit corectându-te înainte ca noi să-ți spunem că ne-ai încurcat. Așa iese mamatata-tatamama. 

      Și olița e nouă în peisaj, deși nu spui mereu. E interesant ce repede faci conexiunile: ai asimilat statul pe oliță cu faptul că ți-am explicat că e rușinică să mai faci în scutec, iar acum, când simți nevoia, arăți delicat, c-un surâs șmecheresc pe chip, obrazul. Ca să te ținem locului, ne punem imaginația la treabă folosindu-ne de cărți [târgul de carte de weekendul trecut ne-a adus destule noutăți cărturărești pentru tine - o să scriu despre ele când prind un răgaz] și urmărind imagini ferestruite. E-așa frumos să te vedem cum crești și cum înveți, rând pe rând, zi după zi, despre ceea ce te înconjoară!

       Sunt multe, Micule Dar... Câte nu voi fi uitat!? Ești mic, și totuși, pentru noi, atât, atât de mare...

din toată inima te iubim,

doicaunul,

mami și tati

Îngerul casei

Laaaaaa mulți ani, Micule Dar!

veghind bucuria

...

Dragă Înger-de-lumină,

Dimineață,

pe când te vei trezi,

din nou ne vei uimi

c-o maaare-mbrățișare

ce-n lume seamăn n-are...

Pe rând ne vom dezmetici

și-ți vom reaminti

că bucuria ta senină
e pentru noi

a ochilor lumină...

început nou, vis vechi

...

Orice femeie are sădit înlăuntrul ei instinctul de mamă. Vocația de mamă, mai bine zis. O vocație care i se descoperă odată ce dă viață unei alte ființe umane, suflet din sufletul ei... A fi mamă înseamnă să nu ai nicio meserie, dar să le ai totodată pe toate. Înseamnă să știi [mai degrabă să înveți pas cu pas] să ai grijă întru totul de copilul tău, să-l hrănești, să-i oferi toată iubirea ta, să-l înveți despre ceea ce-l înconjoară, să-i fii exemplu... Nu e lucru ușor, mai ales că sunt momente în care simți că oboseala te copleșește. Însă mereu primești putere să mergi mai departe, Doamne-Doamne îți cunoaște jertfa și te răsplătește cu asupra de măsură.

În urmă cu câțiva ani, în avântul adolescentin-tineresc, scriam că atunci când o să fiu „om mare” o să-mi inventez o meserie hibridă, c-o să fiu un soi de scriitor-de-scrisori-fotograf-brioșar-florar-pictor-designer-etc. La acea vreme nu știam că asta înseamnă să fii mamă, dar acum, la aproape doi ani ai Micului Dar, conștientizez că așa e. Sunt zilnic toate astea la un loc, și câte și mai câte! Și chiar dacă uneori am impresia că timpul trece prea repede și nu apuc să fac mai nimic, privindu-l pe el îmi dau seama că e cea mai mare împlinire a noastră, doicaunul...

Astăzi știu că o să creștem împreună. El descoperind, noi regăsind; el învățând, noi repetând. Poate că și visul meu [și al nostru] legat de cărți va crește tot odată cu el. O să am răbdare, așa cum m-a sfătuit Ștrămpănel acum câțiva ani spunându-mi că „pentru lucrurile bune trebuie să aștepți”. Mulțumesc editurii Frontiera pentru prima tehnoredactare, care m-a înseninat, m-a învățat despre viață și mi l-a adus mai aproape pe domnul Emil Racoviță. Abia aștept apariția cărții, sunt sigură că ilustrațiile îi vor da o haină și mai atrăgătoare pentru cei mici!

Primăvara, cea mai frumoasă haină a Timișoarei

muza mea îmbucurătoare

„Buuu” - bunicul bun la toate

...

      De la el am învățat de mic copil să mă bucur de toate-toate lucrurile mici. El ne însămânța ideile și apoi dădea viață atâtor ghidușii aducătoare-de-bucurii. Acum, că a devenit bunic, parcă e din nou copil! Atât de mult își iubește nepotul, încât i-ar aduce și luna de pe cer dac-ar putea! George simte asta și e foarte fericit în prezența lui... Însă ce pui mic nu ar fi?
     În weekend a venit [dis-de-dimineață, cu energia-i alertă] să ne ajute să înverzim balconul. Adică să-l înfrumusețăm așa încât să putem avea parte de un pic de intimitate și acolo. Cred că peretele de pseudoiederă și pomul de iederă în creștere au fost cele mai bune alegeri pentru noi! A fost un bun prilej și pentru mine să mă ocup de mutarea unor flori, le-am cam neglijat în ultimul timp. Ce a făcut George timp de două zile? A analizat minuțios totul, de pe scăunelul așezat lângă ușa de la balcon. Cum au înlocuit policarbonatul și l-au fixat în multe șuruburi, cum a pus Buuu gardul verde și apoi cum l-a acoperit cu iederă. A încercat acumulatorul, a scos șuruburi și șurubele de prin cutiile de pe balcon, a desfăcut rola de cablu, a măsurat cu ruleta, s-a cocoțat [îi place atât de mult să facă asta!] bucuros pe scară și, bineînțeles, a dat cu mătura și cu aspiratorul [era așa contrariat că las florile să ocupe jumătate din sufragerie, și mai fac și pământ pe jos!].
     Acum îl tot pomenește: Buuu în sus și Buuu în jos. Buuu a pus iedera, Buuu mi-a reparat scaunul, Buuu a fixat plafoniera... Buuu, Buuu, Buuu! Mulțumim, Buuu, pentru ajutor, dar mai ales pentru că ești!