...
E duminică după-amiază. Suntem acasă, puiul e răcit. Propun un ceai [mie], o cafea [lui Dar] și-o poveste [lui Jorj], ca să uităm de tuse. Aleg povestea din calendar și o citesc cu voce tare. Noi doi, oamenii mari ai casei, suntem tare încântați de carte. Probabil la fel o să fie și Micul Dar, după ce mai crește puțin.
„Casa copilăriei este bucuria locuirii. Casa copilăriei este locul imaginației, locul odihnei și visării, al plictiselii și al jocului. Casa este locul în care pruncii se înfiripă și se înaripă.
Casă înseamnă leagăn, cămin, odaie, sălaș, colibă, adăpost, culcuș. Înlăuntrul ei se află ființe dragi, lucruri prețioase, unghere tainice, mirosuri și zgomote ce leagă ițele zilelor și nopților. Timpul se scurge pe pereți în pete de lumină.
Când casa nu mai este, rămâne firea altoită pe scările unei prispe, pe geamul unei ferestre pe care s-au turtit îndelung năsucuri, pe cămașa din stambă cu floricele albastre pe care o purta bunica.
Casa din copac este un vis de copil.”
(Iulia Iordan, aici)