Cărindariu, în câteva cuvinte

...

Am gătit prima oară ciorbă de perișoare [nu atât de bună ca a mamei, dar am mâncat-o]. Am citit despre Familia Regală. Am primit și am cumpărat cărți. Am primit 3 scrisori și am scris 2 și-o vedere. Am fost vizitați de prieteni dragi. Am răcit ușor și, cu ocazia asta, am descoperit cât e de bun ceaiul de cimbrișor. Am citit „Povești din calendar”. Dar i-a cumpărat țarc lui Jorj; inițial eu nu l-am agreat, dar mi-am schimbat părerea între timp. Vulcanul a erupt într-o noapte și mi-a reamintit de recidivare. I-am spus Micului Dar că-l iubim [inspirați fiind de frumoasa carte „Te iubesc zi și noapte”]. Am fost să-l sărbătorim pe Ștrămpănel și am revăzut Căsuța Curcubeu. Am fotografiat munții. M-am tuns, nu băiețește ca altădată, dar aproape scurt. [Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba!] 

De s-ar putea...

...

O, de-aș putea,

grădina și mărul,

căsuța și dorul,

pe toate, acasă le-aș lua.

De s-ar putea...

Lăsând albul în urmă,

îmi rămâne-un singur gând:

să plec întorcându-mă,

să nu mă mai întorc plecând.

scrisoare aniversară

            Dragă ochiul-boului,

          Dulapul tău a căpătat încă un sertar prin anul care a trecut! Din fața tastelor, degetele mele sunt aceleași, dar inima-mi e mai încăpătoare. În noul sertăraș cu amintiri e vorba în special despre Micul Dar, puiul de om care ne-a schimbat ritmul existenței. Mă bucur că am reușit, în ciuda netimpului care parcă vrea să mă copleșească adesea, să strecor din când în când câteva minute în care să înveșnicesc [poate e mult spus, dar îmi place cum sună] o bucurie sau un gând. O să rămâi păstrătorul-meu-de-amintiri cât o să consider că-mi faci bine. E frumos să privesc în urmă, să te răsfoiesc și să văd cum am crescut. Tic-tac! Am început lucrul la al nouălea sertar!

             Așadar, s-aduni în continuare bucurie!

cu litere mici,

de 8 ani, G.

poți îmbrățișa munții!

...

Locurile copilăriei ne rămân adânc impregnate în inimă... De oriunde m-aș întoarce, aici e primul meu acasă! 

povceașcă povestitoare

...

E duminică după-amiază. Suntem acasă, puiul e răcit. Propun un ceai [mie], o cafea [lui Dar] și-o poveste [lui Jorj], ca să uităm de tuse. Aleg povestea din calendar și o citesc cu voce tare. Noi doi, oamenii mari ai casei, suntem tare încântați de carte. Probabil la fel o să fie și Micul Dar, după ce mai crește puțin.  

„Casa copilăriei este bucuria locuirii. Casa copilăriei este locul imaginației, locul odihnei și visării, al plictiselii și al jocului. Casa este locul în care pruncii se înfiripă și se înaripă.

Casă înseamnă leagăn, cămin, odaie, sălaș, colibă, adăpost, culcuș. Înlăuntrul ei se află ființe dragi, lucruri prețioase, unghere tainice, mirosuri și zgomote ce leagă ițele zilelor și nopților. Timpul se scurge pe pereți în pete de lumină.

Când casa nu mai este, rămâne firea altoită pe scările unei prispe, pe geamul unei ferestre pe care s-au turtit îndelung năsucuri, pe cămașa din stambă cu floricele albastre pe care o purta bunica.

Casa din copac este un vis de copil.” 

(Iulia Iordan, aici)

„Respect yourself. Oferă-ți timp pentru lectură”

...

Mi-am făcut listă [de fapt, de data asta și împreună cu Dar], ca la fiecare început de an. 2018 se pare că a debutat cu un entuziasm debordant [temperat, bineînțeles, de Micul Dar cel jucăuș] de lectură, care am observat că uneori e și calmant pentru oboseală. Întâi am citit din darurile Moșului, iar zilele astea ne-au mai apărut câteva noutăți în bibliotecă. Ultima e minunata carte cu „Povești din calendar” a Iuliei Iordan, dar trimis de CastAna.

Adevărul e că am rămas doar cu firimituri. Și, pe la colțurile descusute ale traistei, se întâmplă să mai și cadă din ele. Or, cred că memoria mea simte nevoia să nu ruginească de pe acum și de aceea încearcă să recupereze și să acopere lacunele formate cum poate și de pe unde apucă. Mi-a plăcut mult mesajul de pe semnul de carte trimis de cei de la Libris [„Respect yourself. Oferă-ți timp pentru lectură”] pentru că simt, poate mai mult ca niciodată, nevoia de a citi. Momentan e despre Familia Regală pentru că episodul cu trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai m-a ajutat să-mi dau seama că, rușinos lucru, nu mai știu mai nimic despre dinastia română...

O să mă încurajez din ce în ce mai mult să-mi hrănesc acest entuziasm și o să am grijă, așa cum au și alții de mine, să împart mai departe. 

George Giumbușluc

...

             Dragă Micule Dar,

      Tocmai ai împlinit 9 luni. Am așteptat ziua asta ca să-ți scriu [sau, mai degrabă, ziua asta e un bun motiv să-mi fac timp să scriu]. De două-trei săptămâni ne-ai uimit cu noile giumbușlucuri învățate. Poate și pentru că am fost la părinții-bunici, iar în deplasare se întâmplă multe schimbări care parcă îți dau avânt. Înainte de Anul Nou [pe care l-ai întâmpinat, spre surprinderea noastră, treaz] ai învățat marșarierul și întorsul în toate părțile după diverse obiecte din jur [fără să te asiguri, bineînțeles], așa că am devenit foarte precauți la ghidușiile tale periculoase. Prin urmare, zilele trecute ai fost înțărcat [adică ți-am luat țarc, un veritabil elefant care locuiește, vrând-nevrând, permanent în sufragerie], iar acum avem un loc de picnicuri zilnice unde tot luăm la rând jucăriile și cărțile. Noua jucărie preferată e trotineta Bum-Bum, unde zâmbești șmecherește dacă ești pus. Dacă o vezi lângă tine, încerci să te ridici, și apoi înțelegem ce vrei să ne spui...

     Primul tău cuvânt [oficial] a fost ta-ta-ta-ta-ta. Când erai supărat că te schimbam. Apoi a urmat ba-ba-ba-ba-ba. Apoi ta-ta-ta-ta-ta-ta [minute în șir] când erai fericit. Acum, rar, ma-ma-ma doar când ești supărat sau obosit și vrei Laalaa. 

     Am avut și zile mai colorate, și nopți mai albe. Nu e cum crede Tâlvana că râzi tot timpul. [Câteodată plângi cu impresionabile lacrimi de crocodil pentru că ești lăsat să te joci singur câteva minute.] Viața noastră nu e doar roz, dar capătă bun rost datorită ție...

      Te îmbrățișăm ca să zâmbești,

mami și tati

P.S.: De vreo două zile ai descoperit și viteza I, adică ai început să mergi de-a bușilea.

Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

...

„Cel mai mare cîștig e să te recapeți pe tine. Nu pe cel care strigă mereu din tine: vreau-vreau-vreau; ci pe cel care aude, vede, prețuiește clipa și se bucură de gîndul că iubește și e iubit. Nimic nu este mai de preț decît aceasta, pentru că într-un astfel de Eu a dorit Dumnezeu să intre și să cineze.”

(Ieromonah Savatie Baștovoi)

Iată și cartea cu care am început anul! [E unul dintre darurile Moșului.] Jumătate de cotor răspunsuri, iar cealaltă jumătate fărâme de lumină. Toate îmbrăcate într-o aură de simplitate și de frumos, caracteristice Părintelui Savatie. O foarte bună călăuză de nou început, o „decojire” cu miez de bunătate. Simt că o s-o mai recitesc și redăruiesc...

sfat bun sau ce m-a prins citind începutul acestui an

...

„Lumina de noapte e altfel decît lumina de zi, așa cum soarele e diferit de lună. Noaptea este pentru somn și contemplație, iar luminile puternice strică și una și alta. Ce nebunie, s-ar părea, să nu mai ai ocazia să experimentezi lipsa luminii! Dar lumina falsă ne luminează exteriorul, în timp ce înăuntru crește întunericul. Dacă ziua ar începe odată cu răsăritul soarelui și s-ar sfârși cu căderea nopții, am avea suficient timp pentru muncă și somn, nu am dormi în cele mai frumoase ore ale zilei, cînd totul miroase a prospețime, și nu am sta treji cînd noaptea apasă toată zidirea spre somn. De aici bolile psihice, stresul, irascibilitatea și întunecimea minții. Bucurați-vă de lumină. Bucurați-vă de puțin. Și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate.”

(Ieromonah Savatie Baștovoi)

oglinditul lui 13

...

La cât mai multe stele și întâmplări întâmplătoare, dragă PollyAndra*!

întru sănătate, simplitate și seninătate