...
o senzație acrișoară, așa cum e ceaiul de tei și mușețel pregătit de Dar, pe care-l beau acum cu multă lămâie - pe post de leac pentru nasul înfundat. zilele trecute m-am așezat față în față cu două traduceri [dintre care una a mea] ale unei scrisori, moment în care mi-am conștientizat limitarea în mânuirea cuvintelor limbii române. mi-am propus atunci să mă zoresc mai mult la citit - după puteri, bineînțeles.
recomand teatrul lui Valeriu Anania [am citit până acum Hoțul de mărgăritare, Păhărelul cu nectar și Miorița] pentru plinătatea cuvintelor autorului, pentru cursivitate și profunzime [uneori ascunsă în ludicitate, alteori în parabole și în paradoxuri], dar și pentru acel-ceva-înduioșător-tipic-românesc...