Ștampile pe zid la Pasajul latin din București
...
În timp ce tu plănuiai trasee, eu am fost atentă pe stradă. La oameni, la clădiri, la viața de acolo în ansamblul ei. M-am întristat pentru clădirile care plâng în centrul vechi al Bucureștiului. Mare păcat de frumusețea lor de înainte vreme! Au devenit niște răni puroinde pansate cu sare. Nu-i nimic, bine că avem vitrine care caută cu orice preț să-ncânte ochiul! Cine mai are timp să vadă ce e în spatele sau deasupra lor? Mi s-a reconfirmat impresia rămasă de vara trecută, și anume că orașul ăsta „junglă” abundă în contraste. Acum știu sigur că nu m-aș regăsi într-un loc atât de sfidător. Prefer liniștea...