...
S-au împlinit zece luni de când parcurg dimineața traseul Stelelor - Casa Revizuitoare și apoi, seara, viceversa. Dimineața îmi ia cam 25 de minute [cu tot cu mesajele trimise], seara nu mai cronometrez [mai ales că se întâmplă de multe ori să nu vin direct]. Deși mă grăbesc, am observat o mână de necunoscuți care trec, la rândul lor, prin aceleași porțiuni de drum pentru a ajunge la serviciu. Printre aceștia, este un domn care mi se pare tare curios și despre care, cu trecerea lunilor, am făcut singură tot felul de supoziții. L-am numit domnul Ciupercă, și asta pentru că ține mereu capul aplecat în jos, spre dreapta. Mi se pare un om simplu și liniștit. Cel puțin, asta denotă mersul dumnealui, lin și imperturbabil. În funcție de minutul la care reușesc să plec de acasă, îl întâlnesc ba la începutul Parcului Botanic, ba aproape de Piața Mărăști. Întotdeauna pe aleea de vizavi de parc, niciodată pe cea de lângă. Are mereu chelia aplecată în partea dreaptă, iar pe umărul stâng poartă o geantă destul de lungă. Fața îi e rotundă, nu e prea înalt și se îmbracă simplu, în culori neutre. E omul care pare că nu vrea să-i deranjeze pe ceilalți. Nu știu dacă e căsătorit, nu am apucat să văd dacă are verighetă. Oricum, ca vârstă să tot aibă în jur de 35-40 de ani. Până să vină vacanța de vară îmi imaginam că poate fi profesor. Presupunerea mi-a fost infirmată acum câteva săptămâni, căci domnul Ciupercă merge la serviciu și acum. Nu m-am mai gândit ce altă profesie poate avea. Când îl întâlnesc surâd. Uneori m-am gândit ce-ar fi dacă i-aș da „bună dimineața!”, deși nu știu dacă m-ar auzi...