„A fi ACASĂ are gust.” (Augustin Ioan)
...
- Data viitoare când vin vopsim căsuța! Să-mi aduci, te rog, aminte să cumpărăm vopsea.
- Dar așa ai zis și data trecută și uite că nici acum nu facem...
Cinci zile pe săptămână locuim pe strada Stelelor, iar în marea majoritate a weekendurilor suntem niște nomazi. Dacă nu reușim să ne împachetăm de vineri seara, atunci sigur sâmbătă dimineața devreme suntem pe drum. În drum spre unul dintre Acase, căci pe ACASĂ care să ne aparțină încă nu-l avem. Suntem într-un continuu maraton, așa simt de multe ori. Timpul e scurt, abia de apucăm să petrecem câteva ore cu cei dragi. Dacă întâmplător sunt și prieteni nevăzuți de ceva vreme prin apropiere, cu atât mai bine: ne vedem pentru o povceașcă și-o îmbrățișare! [Dacă nu reușim, ne gândim la vorba Poezitoarei, aceea că „n-au intrat zilele-n sac” și sperăm la o altă revedere curândă.]
„A locui este a te cuibări în frigul cosmic.”, asta ne-a spus domnul Augustin Ioan la întâlnirea despre Acase de acum câteva săptămâni de la Cărturești. Ne-a vorbit și despre locuirea pe traiectorie, adică faptul că purtăm în noi amintirea tuturor caselor în care am trăit și în care trăim [unii au mai multe case]. Eu una m-am regăsit în această descriere pentru că, într-un fel sau altul, fiecare loc prin care am trecut a lăsat o amprentă asupra mea: acasă unde am copilărit, acasă la cămin, acasă la gazda de pe strada cu deal, acasă din Dijon, acasă de pe Stelelor. Toate aceste locuri sunt sau au fost Acasele mele. Acum trăiesc mai mult imaginându-mi cum va fi ACASĂ al nostru, cel pe care îl vom construi împreună... Când vom găsi locul, nu vom mai fi niște nomazi. Ne vom muta ACASĂ.