...
Au trecut câteva săptămâni de la ultima urcare la oaza de Acasă. Am fost primiți cu aceeași bunătate dintotdeauna, căci la Oașa viața nu e timp, ci trăire. Oricât de mult ar trece între două vizite, de fiecare dată când mă întorc mă simt ca un copil de-al casei. Pur și simplu încep să respir și să văd lucrurile altfel...
Am plecat fericiți și zâmbindu-ne în necuvinte. O oră petrecută în preajma bunicului cel înțelept e hrană pentru săptămâni întregi.
Morala? „Un țăran nu suferă niciodată de akedie!”