....
În afară de oamenii dragi, mai sunt și cei cu care interacționezi, în diverse contexte și în diferite momente, o singură dată în viață. Așa a fost pentru noi Diana, cea care s-a ocupat de aranjamentele florale pentru nuntă. Am contactat-o datorită unei recomandări, și am vizitat-o din vreme pentru a-i explica pe îndelete ce anume și cum ne-am dori. I-am spus de la început că vreau buchete din margarete [nefiind pe atunci dispusă la a face concesii pentru mult-asemănătoarele-crizanteme-albe] cu mijlocul galben, ceea ce a însemnat datul mai multor telefoane în stânga și-n dreapta pentru ea, să vadă dacă se poate [asta deși mi se mai spusese că la mijlocul lui Florar, margaretele-mult-dorite nu sunt de găsit pe nicăieri]. Cu multă răbdare și îngăduință pentru nazurile mele, ca să ne asigure că buchetele de pe mese vor arăta foarte bine, ne-a chemat cu două zile înainte de nuntă și ne-a aranjat unul de probă [acela a fost momentul în care m-am liniștit]. Văzând cât ieșise de frumos, mi-am dat seama cât de nejustificate îmi fuseseră temerile, și asta doar pentru că ea-și notase tot ceea ce discutasem pe un petic de hârtie [nu la modul profi, cum pare-se că aveam eu așteptări]. În aceeași zi, după-amiază, am sunat-o de vreo trei ori - nu ne ieșeau nicidecum mesele la numărătoare; ea a rămas drăguță și a spus că va încerca să le aranjeze pe toate. Așteptarea buchetului de mireasă a fost și ea cu trepidații de inimă [pentru că, vrând-nevrând, mi-au fost povestite diverse scenarii cu mirese care-au primit în ziua nunții un buchet ca vai de el...]. Când însă l-am primit, mi s-a părut minunat! Era mai frumos decât mi-l imaginasem [poate de aceea l-am purtat cu mine cât am putut de mult]... Cam așa s-a întâmplat și cu cele două lumânări și cu întreaga aranjare a restaurantului. Carevasăzică, Diana ne dăduse [mai mult mie, eu fusesem mofturoasa] o strașnică lecție de viață! Simplă, fără a avea prestanța unui profesionalism [poate] de cele mai multe ori de fațadă, a făcut o treabă ca la carte. Deși-și notase totul pe acel petic îndoit și răsîndoit de hârtie, a ținut cont de preferințele noastre întocmai.
Duminică seara, după ce toată lumea a plecat spre casă, am vizitat-o din nou, pentru ultima oară. A povestit cu noi aproape o oră, primind astfel încă o lecție de viață de la ea și de la Doamne Doamne. E doar cu câțiva ani mai mare decât noi, dar a îndurat destule. Greutăți, presupuse boli-alarme false, pierderi-răscolitoare-de-inimă și altele. Dacă o vezi cât e de sprintenă și rezistentă, nu ți-ar veni să crezi că a trecut prin atâtea și că a avut puterea să o ia de fiecare dată de la capăt cu nădejde...
Morala? Nu judeca un om înainte ca el să-ți demonstreze ce poate! Acordă-i șansa să-ți câștige încrederea, s-ar putea să înveți de la el mai multe decât te aștepți!