...
Am citit rândurile de mai jos în tren spre casă, spre acasă al copilăriei, amintindu-mi de... firesc. Suntem și noi în căutarea lui, căci Stelelor e doar o haltă.
„Orice om normal, orice om care-și trăiește deplin umanitatea e marcat de locul în care „locuiește”, de felul în care se mișcă în spațiu, de ambianța în care trăiește. Fie că este consolidat în structurile lui interioare de această ambianță, fie că este contrariat de ea.”
„În general, este foarte greu să definești firescul, pentru că el are multiple chipuri, în funcție de oamenii care-l practică. Rapid spus, firescul în materie de construcție înseamnă, mai întâi, o anumită intuiție a scării umane. O locuință și un spațiu frecventat de oameni nu trebuie să fie gândite pentru mamuți sau pentru furnici. Trebuie să existe o bună proporție între corpul omenesc și capacitatea de a crea un spațiu de locuit care să se organizeze pe verticală. Eu cred că omul trăiește normal și firesc când se poate mișca în casa lui pe verticală. O casă firească e o casă care are pivniță, care are spațiu de locuit, mansardă, pod, așadar elementele necesare unui parcurs în care înălțimea și adâncimea au un anumit rol. Locuința de bloc, dimpotrivă, este o locuință care, în ciuda faptului că este integrată unei verticale, e o succesiune de orizontale și, pentru mine, faptul că omul din bloc e învățat să-și conceapă traseul zilnic, viața întreagă, în plan, strict în plan, pe orizontală, lasă urme în alcătuirea sa sufletească. O casă trebuie să lase loc pentru mister: să aibă spații nevăzute, colțuri tainice, sublimități și subterane. Să aibă chip. Așa cum și omul are un chip.
Pe urmă, mă gândesc și la felul cum comunică o casă cu ambianța naturală în care este plasată. Casa trebuie să intre în dialog cu pomii, cu clima, cu vegetația în general; nu trebuie să le substituie.”
[Andrei Pleșu, O casă trebuie să lase loc pentru mister - din „Casele vieților noastre”, Humanitas 2015]
