luni, 7 martie 2011

bobârnac pentru uituci

...

Spune-le oamenilor că sunt orbi. Dă-le o palmă. Deranjează-i, trezeşte-i şi convinge-i că somnul pe fugă nu e bun. Nu-i mai lăsa să creadă că o ceaşcă de cafea face minuni, nu le mai da voie să moƫăie atunci când e o noapte senină şi friguroasă de martie. Ia-i de mână, scoate-i afară, fie şi în pijamale, şi arată-le că cerul e plin de stele. Spune-le oamenilor că au memorie scurtă. Adu-le aminte să fie recunoscători. Să se bucure de tot ce au. Şi să o ia de la capăt mâine dimineaƫă. Mai buni.