ciuciulete

Lui Nunuc i-a fost tare dor să citească (poate că până la urmă locul lui e la Litere)...aşa că timp de două zile nu a mai fost pesimistul dornic de multe şi incapabil de nimic, ci pur si simplu şi-a îmbrăcat haina de copil care se simte în largul lui în lumea poveştilor.

Azi plănuia să iasă afară în căutare de viorele pentru că ieri primăvara era tare mândră de ea...dar fulgii nebuni (chiar aşa i s-au părut când i-a privit pe fereastră) râdeau răutăcioşi...şi a trebuit să rămână în casă. Până la urmă a iertat..şi fulgii şi primăvara nătângă. Nunuc e fericit acum. A savurat, lângă multe căni de ceai şi felii de chec, un roman al vieƫii de liceu cum numai românii ştiu să scrie ( Cismigiu& Comp.- Grigore Băjenaru) ... pe care îl recomandă cu drag tuturor Lăzăriştilor, şi nu numai.

Nunuc e ... slab în faƫa cuvintelor care păstrează între literele lor cutii întregi cu amintiri. Nu a putut să nu-i sară în ochi unul special: ciuciulete.
ciuciulete.ciuciulete.ciuciulete.ciuciulete.ciuciulete....adică ud leorcă, aşa cum numai în 23 iunie, ziua în care îl prindea ploaia pe câmp la adunat sânziene, i se întâmpla să fie.


într-o duminică albă de primăvară, visa să fie ciuciulete...