Trebuia să ajungi acum o săptămână jumătate. Nunuc stă de atunci la gară, în fiecare zi, de dimineaƫa până seara. Pândeşte fiecare tren, studiază atent călătorii grăbiƫi, poate poate, cine ştie, o să cobori şi tu dintr-un vagon. Uită să mănânce, stă nemişcat ore întregi , nu aude pe nimeni în jurul lui, a uitat şi că din când în când trebuie să meargă acasă pentru a se odihni. Adoarme lângă oamenii străzii, moƫăie somnoros ....rareori se plimbă greoi până în dreptul unei cabine telefonice decolorată de ploi infinite. Are o monedă de un ban şi începe să tasteze un număr.... nu-şi poate aduce aminte decât primele patru cifre şi se întoarce dezamăgit. Azi avea râuri de cearcăne şi era tare obosit, aşa că s-a urcat la întâmplare în primul accelerat venit....
Cineva i-a amintit că toate gările te aşteaptă....probabil încă rătăceşti încercând să readuci la viaƫă culorile şterse ale valizelor triste. Nu e supărat, te caută...
