ce le-ar spune mâinile mele, în cazul în care ar putea vorbi, mãnuşilor vişinii cu flori drãguƫ croşetate ( primite de S. acum câƫiva ani de ziua ei, dar pe care mi le-a dat mie) şi cremei de piersici (de care îmi aduc aminte doar când crãpãturile devin de-a dreptul usturãtoare) ?
crãpãturile roşii, adânci şi dureroase vin odatã cu frigul neîndurãtor al iernii. mâinile mele devin bãtrânicioase şi de fiecare datã când le privesc mã întreb: “oare cum veƫi arãta voi într-o iarnã peste 50 ani?”
de atâta vreme, am învãƫat sã ne acceptãm reciproc. ele suferã, dar tac, iar eu uit mereu cã am în noptierã alifia care le poate vindeca...