...
Dragă Foarte Micule Dar,
Mai deunăzi, văzându-mă drăgălindu-te, tatăl tău îmi zice direct: „Hei, dar lui de ce nu-i scrii nicio scrisoare lunară? Sau măcar săptămânală? Sau zilnică? Sau nu mai ai timp?” Cu timpul încă n-am ajuns la o înțelegere, recunosc. Să mă ierți, recuperez cum pot...
Dac-ar fi să pot păstra ceva de acum peste ani, ar fi drăgălășenia ta de necuprins în cuvinte, sunetele jucăușe și proaspătul gângurit, gâlgâitul dulce al laptelui-remediu-panaceu, precum și felul duios în care mi te culcușești și te liniștești la piept. Aș vrea și să nu uit că la vârsta asta ai fost taaaare dodoloț [nu am verificat foile pediatrice ale lui Dodo, dar piciorușele tale îmi spun că nici nu e nevoie, l-ai întrecut!] și un mare hoțoman, care cere atenție permanentă [în caz contrar, te transformi în câteva secunde din Dimitrie-Bucurie în Dimitrie-Gălăgie]. Frații mai mari te stimulează într-atât încât simt că în cazul tău multe se vor întâmpla pe repede-înainte. Dacă pe George aproape că nu-l ridicasem în funduleț la cinci luni, tu la nici trei luni stai pe burtică având capul ridicat [sus de tot], inspectând curios ce ai în față.
Zilele trecute mi-a zis o vecină că acum mereu ne aude când ieșim pe casa scării pentru că tu plângi, și-am încuviințat. Oare chiar nu mai țin minte sau George și Teodor nu plângeau atât de mult și de vocal în primele luni de viață? Știu că Laalaa era la fel de solicitată, dar de plânsul cu lacrimi crocodilești dacă merg 2 minute la bucătărie sau la baie nu-mi amintesc. Și spatele mi-l soliciți mult, Aricelule. Sunt destule zile când gătesc și mai strâng ce pot prin casă cu tine în marsupiu pentru că altfel s-ar sparge pereții de la mulții decibeli. Dormi atât de frumos și de liniștit, dar dacă te așez în pătuț, somnicul ia imediat sfârșit.
Ne bucurăm că ai scăpat de icterul prelungit, de analize și de investigații. M-am liniștit și eu, iar acum așteptăm cu multă răbdare Botezul. Mai e foarte foarte puțin... Oare cum va fi?
cu dragoste,
mami