...
În urmă cu 7 ani adormeam la Severin, cu grija ca motanul doamnei Mutu să nu-mi rupă cu gheruțele rochia de mireasă. Cu grija cum vor ajunge invitații de peste tot. Cu grija vremii. Cu grija buchetului florăresei. Cu neastâmpărul unor emoții de necuprins în cuvinte despre ziua cea mare...
Acum adorm în Nucalia, în apartamentul nostru cel luminos. Cu tine alături, dragul meu bărbos piele-și-os. Cu mari arsuri în gât, abia putând înghiți. Cu grija lui George, care s-a culcat cu urechea cea dreaptă inflamată și înfundat de la mucii verzi. Cu grija lui Teodor, care se mai sperie și plânge în somn. Cu grija lui Dimitrie, care doarme alături și o solicită pe Laalaa până mă simt stoarsă de toate puterile. Cu niscaiva frisoane și tot uitându-mă la ceas să-mi iau remediul. La 6:30 dimineața, George schimbă camerele și se culcușește lângă noi. La câteva minute, se aude și Teodor. Tu fugi imediat la el, apoi te întorci împăciuitor și-mi spui: „Să fii liniștită, o să vezi că George va fi bine...” Eu: „Dar eu nu sunt bine...” Tu: „O să fii bine. Teo a făcut pipi în pat, să nu te necăjești...”
Cam așa ai fost dintotdeauna. Cel mai atipic și mai liniștit oltean [cu nume de italian] pe care mi-a fost dat să-l cunosc. Îți sunt recunoscătoare că mă rabzi și mă iubești și-mi ești alături cu tot ce poți. Mai multe nu am voie să scriu [deși, dacă nu-ți spun expres, n-o să citești].
Să ne ajute Doamne-Doamne să rămânem de mână, dragă Dar...