ca o zdreanță bătută cu maiul

 ...

L-am întrebat pe Dar dacă știe ce e maiul. Știe, dar nu-și amintește să fi văzut. Eu îmi amintesc prea bine cum răsunau maiurile vara cât era ziua de lungă. Femeile satului spălau la râu și, ca să se ducă murdăria mai bine, puneau rufele pe niște bolovani mai zdraveni și le băteau cu maiul. Maiul și susurul Moașei erau în armonie. Și noi spălam cu mama câteva rufe personale, ca să învățăm. Era foarte categorică cu noi: să le spălăm, să le limpezim și să le stoarcem bine, ca să nu ne facem de minune de față cu celelalte femei. Un singur lucru nu înțelegeam: de ce mama nu avea mai. Nu a avut nicicând. Nu mai țin minte ce explicație mi-a dat când am întrebat-o. Am vrut să știu dacă îi e familiar maiul pentru a-i descrie starea mea. Mă simt ca o zdreanță bătută cu maiul. Maiul ăsta m-a bătut crunt, nu mai vreau așa un mai. Răspunsul lui? Eu mai vreau, pentru toate binecuvântările pe care le-am primit, și mai ales pentru botezul lui Dimitrie...

la muguri de brad [ziua II]

 ...

Pretextul au fost mugurii de brad, proaspăt spălați de ploaie. Adevăratul motiv însă rămâne dorul de a mai petrece un cât de mic răgaz în minunata pădure... Aroma ei va rămâne în fiecare strop de sirop [foarte așteptat de Dodo și George] pe care-l vom pregăti acasă.

la muguri de brad [ziua I]

...

Eu voiam muguri de brad. Copiii voiau doar să cipăie și să zburde în clipe fără ceas...

 

31

 

...

Nu-mi amintesc să mai fi avut aniversări atât de virozate până acum. Îl trec pe 31 cap de listă în această privință. Cu toată răvășeala, sunt recunoscătoare că Dar a reușit să ne aducă un mănunchi de zile la acasă-cel-din-copilărie. După o absență de atâtea luni, acesta a fost cel mai așteptat dar...

Mulțumesc, Buni, pentru tortul de zahăr ars cu căpșune!

30 + 364

...

 Cel mai mare dar primit la 30 de ani a fost Dimitrie cel dulce, puiul de lapte cel foarte alintat. Au fost, de-a lungul acestui an, destule momente în care am simțit că viața îmi cere să fiu mai puternică decât pot - rămân, confirmat din sursă sigură, doar „un copil mare”. Dacă s-ar putea să sar peste aniversarea de mâine, aș accepta cu drag.

7 ani

 ...

În urmă cu 7 ani adormeam la Severin, cu grija ca motanul doamnei Mutu să nu-mi rupă cu gheruțele rochia de mireasă. Cu grija cum vor ajunge invitații de peste tot. Cu grija vremii. Cu grija buchetului florăresei. Cu neastâmpărul unor emoții de necuprins în cuvinte despre ziua cea mare...

Acum adorm în Nucalia, în apartamentul nostru cel luminos. Cu tine alături, dragul meu bărbos piele-și-os. Cu mari arsuri în gât, abia putând înghiți. Cu grija lui George, care s-a culcat cu urechea cea dreaptă inflamată și înfundat de la mucii verzi. Cu grija lui Teodor, care se mai sperie și plânge în somn. Cu grija lui Dimitrie, care doarme alături și o solicită pe Laalaa până mă simt stoarsă de toate puterile. Cu niscaiva frisoane și tot uitându-mă la ceas să-mi iau remediul. La 6:30 dimineața, George schimbă camerele și se culcușește lângă noi. La câteva minute, se aude și Teodor. Tu fugi imediat la el, apoi te întorci împăciuitor și-mi spui: „Să fii liniștită, o să vezi că George va fi bine...” Eu: „Dar eu nu sunt bine...” Tu: „O să fii bine. Teo a făcut pipi în pat, să nu te necăjești...”

Cam așa ai fost dintotdeauna. Cel mai atipic și mai liniștit oltean [cu nume de italian] pe care mi-a fost dat să-l cunosc. Îți sunt recunoscătoare că mă rabzi și mă iubești și-mi ești alături cu tot ce poți. Mai multe nu am voie să scriu [deși, dacă nu-ți spun expres, n-o să citești].

Să ne ajute Doamne-Doamne să rămânem de mână, dragă Dar... 

e musai nevoie de-un ceai!

 

...

pentru un gât foarte necăjit, un ceai de mușețel. neîndulcit. 

[erau tare parfumate lângă el florile de miere luate de la florăreasa care mult l-a îndrăgit pe Coconel.]

durerea ne amintește

 ...

 zvâcnește, radiază, pulsează.

carnea e vie și doare.

zvâcnește, 

                             radiază, 

                                                         pulsează...

                                                                             durerea ne amintește că suntem muritori.

sirop de cătină și nuci sau joaca de la ora 5

 ...

Copiii știu să-și încropească cel mai fain joc în doi timpi și trei mișcări. O mână de nuci, un ciocan de cauciuc, câte-o cană de sirop de cătină, câteva ghivece încă nelocuite, câteva lemne feliate de bunic și ceainăria e gata! Când am văzut ce-au făcut, mi s-a făcut dor de-acasă din copilărie...

copiii, într-un cuvânt

 

...

Mi-aș dori să-mi pot face mai mult timp să-mi notez toate câte-mi spun copiii noștri și mă uimesc sau mă bulversează sau, fără să-mi vină a crede, mă transpun în propria-mi copilărie. Asta pentru că nu de puține ori mi se întâmplă să mă regăsesc în comportamentul lor ca-ntr-o oglindă.

Copiii sunt dintr-o bucată, la ei nu există ocolișuri, nici metafore, nici ironii. Ei spun ce cred, exact ca-n povestea cu hainele cele noi ale împăratului. Cel mai reprezentativ exemplu e o replică de-a lui Teo, de acum vreo două săptămâni, când ne plimbam seara prin Nucalia cu draga noastră Ani. La un moment dat, cotind să ajungem acasă, iese o bătrânică [în a cărei curte stau îngrămădite tot soiul de adunături și de vechituri] să scoată tomberonul negru la poartă. Teo privește de pe bicicleta de echilibru luuung în curte și exclamă cât poate de taaare: „Uaauuuu, ce dezordine!” Eu am simțit cum roșesc instantaneu, dar m-am prefăcut că n-am băgat de seamă, încercând să continui discuția cu Ani. 

Un alt exemplu, de azi, când mă trezesc că-l aud pe Dodo-cel-cu-fața-julită zicând: „Nu mai vreau să am frați. Nu-l mai vreau nici pe George, nici pe Dimitrie. Vreau să fiu doar eu și mami și tati...” Sau, pe seară: „Mamă ursoaică, ursu Dodo jucăuș vrea să stea la tine în brațe!”

George, cel care-l copleșește pe Dimi pupându-l și drăgălindu-l și care nu mai poate de dragul lui îi spune deunăzi lui Dar: „De când s-a născut Dimitrie, tu și mami nu ne mai iubiți la fel de mult pe mine și pe Teo.” De unde să știe, dragul de el, că somnul nostru e, de cele mai multe ori, pe jumătate cât al lor tocmai ca să reușim să facem toate cele necesare pentru ei?

Dimitrie-Bucurie sau Dimitrie-Gălăgie?

 ...

          Dragă Foarte Micule Dar,

    Mai deunăzi, văzându-mă drăgălindu-te, tatăl tău îmi zice direct: „Hei, dar lui de ce nu-i scrii nicio scrisoare lunară? Sau măcar săptămânală? Sau zilnică? Sau nu mai ai timp?” Cu timpul încă n-am ajuns la o înțelegere, recunosc. Să mă ierți, recuperez cum pot...

    Dac-ar fi să pot păstra ceva de acum peste ani, ar fi drăgălășenia ta de necuprins în cuvinte, sunetele jucăușe și proaspătul gângurit, gâlgâitul dulce al laptelui-remediu-panaceu, precum și felul duios în care mi te culcușești și te liniștești la piept. Aș vrea și să nu uit că la vârsta asta ai fost taaaare dodoloț [nu am verificat foile pediatrice ale lui Dodo, dar piciorușele tale îmi spun că nici nu e nevoie, l-ai întrecut!] și un mare hoțoman, care cere atenție permanentă [în caz contrar, te transformi în câteva secunde din Dimitrie-Bucurie în Dimitrie-Gălăgie]. Frații mai mari te stimulează într-atât încât simt că în cazul tău multe se vor întâmpla pe repede-înainte. Dacă pe George aproape că nu-l ridicasem în funduleț la cinci luni, tu la nici trei luni stai pe burtică având capul ridicat [sus de tot], inspectând curios ce ai în față.

    Zilele trecute mi-a zis o vecină că acum mereu ne aude când ieșim pe casa scării pentru că tu plângi, și-am încuviințat. Oare chiar nu mai țin minte sau George și Teodor nu plângeau atât de mult și de vocal în primele luni de viață? Știu că Laalaa era la fel de solicitată, dar de plânsul cu lacrimi crocodilești dacă merg 2 minute la bucătărie sau la baie nu-mi amintesc. Și spatele mi-l soliciți mult, Aricelule. Sunt destule zile când gătesc și mai strâng ce pot prin casă cu tine în marsupiu pentru că altfel s-ar sparge pereții de la mulții decibeli. Dormi atât de frumos și de liniștit, dar dacă te așez în pătuț, somnicul ia imediat sfârșit.

    Ne bucurăm că ai scăpat de icterul prelungit, de analize și de investigații. M-am liniștit și eu, iar acum așteptăm cu multă răbdare Botezul. Mai e foarte foarte puțin... Oare cum va fi?

cu dragoste,

mami