...
Un om este fericit când se poate dărui pe sine celorlalți, chiar și prin cele mai mici gesturi cum ar fi gătitul. Abia când am început eu însămi să gătesc am înțeles că dragostea se impregnează în ceea ce faci, prin aceasta împărtășind bucurie celor din jur. Masa ne aduce laolaltă cu cei dragi, și ce mare bucurie simțim când ne aflăm unii lângă alții părinți, bunici, copii și frați! E greu să mănânci singur. Am experimentat asta destul în anii de facultate, poate de aceea și alocam foarte puțin timp mesei. De gătit nici nu era vorba, nu concepeam să-mi „pierd timpul” făcând o ciorbă sau altceva [doar când mergeam acasă coceam ceva dulce - în general brioșe]. Citind Supa bunicului, o minunată carte apărută recent la editura Cartea Copiilor, mi-am dat seama de ce nu găteam în acea perioadă: odată ajunsă în căsuța care mă găzduia, nu avem cu cine să-mi împart bucuria. Așa că preferam să citesc ceva sau să scriu scrisori. Acum nu prea se întâmplă să treacă o zi fără să pregătesc ceva, și ce mare mulțumire când băieții sunt bucuroși că mami le-a făcut ceva ce le place!
Supa bunicului, de Eiko Kadono, așa cum am înțeles-o eu, e despre bucuria de a împărți, de a te împărți, de a vrea să dai totul pentru cei dragi, nemaicontând ce rămâne [dacă rămâne] pentru tine. E o carte minunat ilustrată [e terapie s-o răsfoiesc iar și iar] de Satomi Ichikawa și tare bine îngrijită de cei de la Cartea Copiilor. [Pentru mine e important să pot să mă bucur de o carte de la primul până la ultimul cuvânt fără să-mi spun: „oh, n-au avut corector!”...]
Dacă George iubește povestea? Fără doar și poate! Deja a învățat și cântecelul bunicului, l-am auzit azi fredonând Când apa în clocot e gata să dea...
O carte nespus de luminoasă despre dăruirea de sine, pe care o recomand din toată inima!