Simplitatea în cărțile pentru copii. Leul și pasărea

 

                                                                                         [rețetă de chec cu afine, adaptată de aici]

 

...

Cartea „Leul și pasărea” a ajuns la noi cam în urmă cu doi ani și-am îndrăgit-o taaare taaare de la bun început pentru simplitatea, frumusețea și profunzimea poveștii. Pe scurt: pe când lucra în grădină, un leu găsește o pasăre rănită, o bandajează și-o ia acasă, spunându-i că „e destul loc pentru amândoi”. Leul și pasărea devin cei mai buni prieteni, petrecându-și iarna împreună. „O iarnă îmbrăcată-n alb. Totul era înghețat. Dar când ți-e frig în doi, parcă nu e chiar așa de rău.” Cuvinte puține, dar adânci. Încărcate de esență. Ilustrații simple, sintetizatoare, sau, mai bine spus, foarte grăitoare. Uneori o pagină albă, iarna. Un mic boboc răsărind în oceanul de alb: reîntoarcerea primăverii. Un mic ciripit - reîntoarcerea micii păsărele?

O poveste gingașă și minunată despre prietenie, despre grija pentru celălalt, despre importanța lui împreună, despre bucuria lucrurilor simple [grădinăritul, pescuitul, săniușul, lectura de seară etc.], despre așteptare și despre speranță, despre iubire, desigur...

Am citit-o de nenumărate ori și o redescoperim de fiecare dată și mai frumoasă. Cred că acesta e farmecul unei cărți pentru copii care chiar spune o poveste. O recomand din toată inima!

un ceai, să treacă...

 

...

un ceai, să treacă toată oboseala. toate durerile, toate grijile. un ceai care să țină timpul în loc măcar câteva minute, iar eu să le pot scrie celor dragi scrisori, așa cum obișnuiam în facultate. un rând să le pot scrie. să știe că nu i-am uitat și că mi-e dor de ei. un ceai în care plantele [uscate, zdrobite, măcinate și infuzate] să impregneze toată simplitatea și frumusețea naturii. un ceai care să-mi revigoreze ființa care se pierde în detalii insignifiante și uită să vadă esențialul. un ceai care să mă umple de liniște și care să mă facă să mă simt acasă... un ceai mare. o ceașcă în care să încapă toate...

„Propunere pentru nemurire” sau o carte despre lupta cu balaurul

 

...

        Nu mi se mai pare o întâmplare faptul că abia acum am găsit printre teancurile cu cărți ale Tâlvanei răspunsul domnului Grigore la cartea soției dumnealui - Cancerul, dragostea mea. Am citit-o, la fel ca pe prima, râzând și plângând. Mult mai mult plângând. Câteva nopți, târziu, după ce adormea Teo. Am citit-o impresionată de puterea uimitoare a acestor oameni de a se lupta cu balaurul zilelor noastre, cancerul. Am citit-o nevenindu-mi să cred cum au sperat și au căutat până în ultima clipă a ultimului ceas... Vorba domnului Dan C. Mihăilescu: citind această poveste ești într-o continuă oscilație între „Doamne, ajută!” și „Doamne, ferește!”

           Ceea ce a trăit această familie e o adevărată lecție de viață pentru noi toți! Dacă nu te temi de șiroaiele de lacrimi, ți-o recomand cu dragă inimă...

grijile, cuvintele, uitările, rănile, lacrimile... un amalgam.

 

...

Sunt momente în care mă uit în oglindă și am impresia că nu mă recunosc. Că privesc o necunoscută. La fel cum străine-mi sunt toate grijile care-mi fac inima să tresalte și să trepideze incontrolabil. Cuvintele pripite care ies din mine fără ca eu să-mi fi dorit să le rostesc. La fel ca uitările care n-aș fi vrut să se prefacă-n uitări sau ca rănile pe care nu mi-am imaginat că, din neglijență, le pot [re]deschide. La fel ca lacrimile sărate care uneori curg șiroaie și alteori se încăpățânează să rămână încuiate...

Toate astea-mi sunt atât de străine și atât de personale, încât nu mai știu dacă-mi aparțin sau sunt ale altcuiva, așa cum nu mai știu dacă sunt încă un copil sau am încărunțit de mult... E dificil de spus.