[rețetă de chec cu afine, adaptată de aici]
...
Cartea „Leul și pasărea” a ajuns la noi cam în urmă cu doi ani și-am îndrăgit-o taaare taaare de la bun început pentru simplitatea, frumusețea și profunzimea poveștii. Pe scurt: pe când lucra în grădină, un leu găsește o pasăre rănită, o bandajează și-o ia acasă, spunându-i că „e destul loc pentru amândoi”. Leul și pasărea devin cei mai buni prieteni, petrecându-și iarna împreună. „O iarnă îmbrăcată-n alb. Totul era înghețat. Dar când ți-e frig în doi, parcă nu e chiar așa de rău.” Cuvinte puține, dar adânci. Încărcate de esență. Ilustrații simple, sintetizatoare, sau, mai bine spus, foarte grăitoare. Uneori o pagină albă, iarna. Un mic boboc răsărind în oceanul de alb: reîntoarcerea primăverii. Un mic ciripit - reîntoarcerea micii păsărele?
O poveste gingașă și minunată despre prietenie, despre grija pentru celălalt, despre importanța lui împreună, despre bucuria lucrurilor simple [grădinăritul, pescuitul, săniușul, lectura de seară etc.], despre așteptare și despre speranță, despre iubire, desigur...
Am citit-o de nenumărate ori și o redescoperim de fiecare dată și mai frumoasă. Cred că acesta e farmecul unei cărți pentru copii care chiar spune o poveste. O recomand din toată inima!