...
Dragă Micule Dar,
În decursul ultimei luni ai devenit „nana” [adică fratele mai mare], eveniment care ne-a marcat pe toți, și îndeosebi pe tine. Deși l-ai așteptat cu multă nerăbdare și l-ai primit cu mult drag pe Teodor, faptul de a nu mai fi tu mereu în centrul atenției tuturor a scos la iveală o gelozie manifestată prin plânsete, neascultare și diverse năzbâtii care ne-au determinat să devenim mai fermi cu anumite reguli, ca să poți înțelege, treptat, consecințele care decurg din aceste comportamente. Era clar că ritmul de dinainte se va schimba, dar una e să teoretizezi și alta să trăiești.
Ai petrecut destul de mult timp și cu bunicii [bubu și tata au fost la noi două săptămâni, apoi și Buuu o săptămână] și poate și asta a accentuat dorința ta exclusivă de a mă avea înapoi lângă tine [chiar dacă eram în casă] și a face eu anumite lucruri [spre exemplu, să te ajut când mergi la baie, să te schimb, să-ți dau să mănânci, să-ți citesc]. Apoi, după ce am rămas doar noi, te-ai mai liniștit, deși încă ești gelos pe frățiorul tău și totul se rezumă la „bebe nu!”. Sunt momente când ești prea drăgăstos cu el, iar eu îți spun că nu e bine să-l apeși pe căpșor pentru că e moale, însă faci într-adins asta. Sau vrei neapărat să-i dai un pupic când el abia s-a trezit, e înfometat și plânge tare. Sau îi scoți șosetuțele și i le ascunzi în timp ce eu mă pregătesc să-i schimb scutecul. Sau vii în dormitor și cânți tare sau tropăi când el e semi-adormit. Recunosc că am mai încărunțit după aceste scenarii și mi-e greu să rămân calmă... Dar, în același timp, am înțeles că substratul e un gând bun. Dacă nu ești obosit, intenția ta e de a ajuta [o, și cum le știi pe toate!] pentru că mereu îți place să fii implicat în ceea ce se întâmplă în jurul tău. Mami o să încerce să fie mai răbdătoare cu tine; ai mai puțin de trei ani și, prin urmare, te comporți ca atare.
Ne înduioșezi de multe ori prin gesturi pe care le faci [de exemplu, pregătitul celor necesare pentru baia lui Teo] sau prin cuvinte [mai mult sau mai puțin românești] pe care le spui. „Mami, nu du-te! I am oc.” - o frază pe care mi-ai spus-o deunăzi când te-ai așezat lângă mine și bebe pe canapea. Acum folosești multe verbe [spre deosebire de luna trecută], dar mai toate le conjugi la persoana a doua singular când e vorba despre tine: „i treci”, „i mergi”, „i peci” etc., excepție făcând „i pot”.
Dormi cu tati la tâtâtâp, adică în camera cu pat cu scară, dar povestea de dinainte de nani bun tot de la mine o ceri [asta dacă nu trebuie să fiu, în același timp, mami lăptăreasa]. Momentele de lectură au rămas cele în care ne regăsim unul pe celălalt, căci celelalte jocuri și activități le faci acum preponderent cu tati. O, și câtă răbdare și înțelegere are pentru tine! Mă învață și pe mine să mă opresc din fuga între cei patru pereți compartimentați ai noștri, să mă liniștesc și să-mi recalibrez așteptările...
Ai petrecut destul de mult timp și cu bunicii [bubu și tata au fost la noi două săptămâni, apoi și Buuu o săptămână] și poate și asta a accentuat dorința ta exclusivă de a mă avea înapoi lângă tine [chiar dacă eram în casă] și a face eu anumite lucruri [spre exemplu, să te ajut când mergi la baie, să te schimb, să-ți dau să mănânci, să-ți citesc]. Apoi, după ce am rămas doar noi, te-ai mai liniștit, deși încă ești gelos pe frățiorul tău și totul se rezumă la „bebe nu!”. Sunt momente când ești prea drăgăstos cu el, iar eu îți spun că nu e bine să-l apeși pe căpșor pentru că e moale, însă faci într-adins asta. Sau vrei neapărat să-i dai un pupic când el abia s-a trezit, e înfometat și plânge tare. Sau îi scoți șosetuțele și i le ascunzi în timp ce eu mă pregătesc să-i schimb scutecul. Sau vii în dormitor și cânți tare sau tropăi când el e semi-adormit. Recunosc că am mai încărunțit după aceste scenarii și mi-e greu să rămân calmă... Dar, în același timp, am înțeles că substratul e un gând bun. Dacă nu ești obosit, intenția ta e de a ajuta [o, și cum le știi pe toate!] pentru că mereu îți place să fii implicat în ceea ce se întâmplă în jurul tău. Mami o să încerce să fie mai răbdătoare cu tine; ai mai puțin de trei ani și, prin urmare, te comporți ca atare.
Ne înduioșezi de multe ori prin gesturi pe care le faci [de exemplu, pregătitul celor necesare pentru baia lui Teo] sau prin cuvinte [mai mult sau mai puțin românești] pe care le spui. „Mami, nu du-te! I am oc.” - o frază pe care mi-ai spus-o deunăzi când te-ai așezat lângă mine și bebe pe canapea. Acum folosești multe verbe [spre deosebire de luna trecută], dar mai toate le conjugi la persoana a doua singular când e vorba despre tine: „i treci”, „i mergi”, „i peci” etc., excepție făcând „i pot”.
Dormi cu tati la tâtâtâp, adică în camera cu pat cu scară, dar povestea de dinainte de nani bun tot de la mine o ceri [asta dacă nu trebuie să fiu, în același timp, mami lăptăreasa]. Momentele de lectură au rămas cele în care ne regăsim unul pe celălalt, căci celelalte jocuri și activități le faci acum preponderent cu tati. O, și câtă răbdare și înțelegere are pentru tine! Mă învață și pe mine să mă opresc din fuga între cei patru pereți compartimentați ai noștri, să mă liniștesc și să-mi recalibrez așteptările...
Puiule drag, nu uita: sunt aici...
mamia