...
- Și Nuți?
- A murit. Azi-noapte...
Vizitatoarea îngheață câteva secunde, nu-i vine a crede. Poftim? Vecina dumneaei, doamna Nuți, cea foarte galbenă din cap până-n picioare, se simțea rău, dar parcă nu atât de rău încât să moară... Mă opresc și eu din citit. Reîntoarsă în salonul alb, nu observasem [probabil din cauză că alte câteva doamne erau plecate] că așternutul primului pat era schimbat, ceea ce însemna că pacientul plecase acasă. De astă dată, Acasă... Nu știu dacă a fost cancer, dar toată lumea era impactactă de cele întâmplate în timpul nopții, în special doamna cea cumsecade de pe patul 2, care m-a impresionat prin grija pe care o nutrea pentru cei din jur. Cu o zi înainte răspunsese [cu o gentilețe de invidiat] la zeci de telefoane primite de doamna Nuți, îi dăduse apă, îi făcuse frecție pe spate, chemase asistentele sau infirmierele de nenumărate ori. Acum era „întoarsă pe dos”, după cum mi-a mărturisit când a revenit în salon. Și cine altcineva n-ar fi fost? În fața realității și a fragilității vieții, ne mărturisim cu toții micimea și nepuțința... Iar ajutorul vine doar de Sus!