...
nimic nu se construiește cât ai bate din palme. nimic rezistent, care să nu se clatine sau să nu fie luat de vânt la prima suflare mai puternică. cu atât mai mult ceea ce nu e efemer... de fapt, tocmai pornind de la exemplul veșnicului, ajungi să-ți dai seama că și efemerul are nevoie de timp ca să fie clădit. un loc care la început e gol nu poate deveni dintr-o dată al tău. e nevoie să-l crești, să pui suflet în el. un cui azi, un cactus mâine, un dulap săptămâna viitoare, și tot așa. e nevoie să locuiești o vreme cu unele lucruri în cutii, fără farfurii, pentru ca, treptat, să ajungi să-ți găsești liniștea. veșnicul suplinește întotdeauna orice lipsă a efemerului...