...
în drumul nostru ne-am oprit azi la magazin de culori, căutând niște rame de lemn, un roz și-un albastru. nu am găsit ramele, așa că nu am luat nimic. am dat, în schimb, peste un vânzător atipic. l-a văzut pe Dar uitându-se la niște cutii cu vopsele și de acolo a început o întreagă poveste. i-am spus de pata noastră [greu sesizabilă] de polar, iar dumnealui ne-a dat un car de sugestii. cum am putea pur și simplu transforma peretele cu nuanțe neașteptate, cum l-am putea valorifica în atâtea și atâtea feluri. mie mi s-a părut că intra în prea multe detalii, deși i-am dat [cred] de înțeles că nu ne interesează chiar toate. ne-a făcut o teorie a culorilor minute în șir, până când Micului Dar i s-a făcut atât de foame încât a trebuit să ne scuzăm și să plecăm. sincer, a fost cel mai dedicat om pe care l-am cunoscut într-un magazin! ne-a mărturisit că lucrând printre culori și descoperindu-le a învățat să-și lărgească orizontul, ceea ce mi s-a părut chiar frumos. vorbea coerent, așezat, așa că nu am putut să nu-l admir. mai rar astfel de vânzători de vopsele!