nu știu cum să-mi conving ochii să mai reziste un pic.să nu mă dea de gol. să pară limpezi și odihniți. aș bea o cană uriașă de cafea și aș scrie despre toți oamenii pe care-i am acum în minte. despre mimul care mi-a dăruit ieri o bomboană de vișine și pe care l-am surprins dimineața când își punea masca de machiaj, despre pikchiu care și-a cumpărat bilet de tren spre Sibiu, despre bătrâna vânzătoare de flori ale cărei mâini au parcă mișcări de melc, despre piciul care mi-a zis că atunci când sunt obosită pot citi în somn, despre anonimul pentru care sunt un ”puști”, despre tanti de la xerox, despre ai mei, despre cei care m-au îmbrățișat și mi-au dat putere să merg mai departe, despre..toți cei care-mi fac viața mai frumoasă prin simplul fapt că există. trist e că nu am unde să fierb apa pentru cafea-ceai, iar peste poveștile cu cești se va așterne un pic de praf până revine ordinea în cutii.
în rest, viața e minunată...